Galeria Occidentului în parteneriat cu asociația Arte Vezi  anunță deschiderea expoziției Strike a pose,  începând cu 11 martie între orele 18:00-22.00, pe Str. Ernest G-Ral Broșteanu 33 A. Protagonista expoziției, Ioana Cristodorescu, este o tânără artistă întoarsă recent în țară după ce a fost plecată cu o bursă de studii la Academia di Belle Arti di Brera din Milano. Expoziția este găzduită de Galeria Occidentului într-un spațiu hibrid și adăpostește picturile figurativiste din perioada glamour a artistei, puternic influențate de extravaganțele milaneze, dar și lucrări în care se oglindesc obiceiurile generației Z.

 

Comunicat de presă:

Strike a pose, sintagma care este utilizată în limba engleză pentru a poza, capătă inerent sensuri noi în cadrul expoziției și devine un îndemn din partea “fotografului”. Compusă din verbul to strike (a lovi) și substantivul pose (postură), sintagma, tradusă mot à mot prin a imortaliza o postură, înseamnă a poza (a impresiona pe ceilalți – sau celuloidul – printr-o falsă, nenaturală atitudine, de dragul imaginii).
Astfel că prin selfie adoptăm o falsă atitudine față de noi înșine și față de ceilalți: o dublă imortalizare pe care dacă o înțelegem în termenii dați de Roland Barthes actului fotografic, am numi-o sinucidere: o sinucidere narcisistă de dragul aparențelor. Lucrările figurativiste ale Ioanei Cristodorescu reflectă temperamentul unei lumi sinucigașe, care și-ar da viața de dragul unei îndrăgostiri la prima vedere. Pictura ei dezvăluie, pe pânze de mari proporții, la grande belezza – o lume cinematică aflată în slujba clipei, pândită de vicii și opulență. Stilul liniar, care ține privitorul la suprafață, și culorile care îmbracă obiectul servesc unei lumi glamour aflate la limita vulgarității. Același stil amintește de modelele schițate de designerii din lumea modei sau de scenografii din cea a decorurilor și costumelor butaforice de teatru și film.

Este un pact de ordin structural, pe care linia și culoarea îl fac cu subiectul și cu suprafața pânzei pentru a păstra vii aparențele. Lucrările statement ale artistei, de mari dimensiuni, eternalizează Kitsch-ul, extravaganța, spiritualitatea camp, snobismul. Circumscrise stilistic expresionismului german, prin forța liniei, prin tăieturi largi, linii frânte și figuri unghiulare, picturile Ioanei Cristodorescu exprimă realitatea observată de la suprafață: oameni care pozează și se pozează. ( Elena Est/ Fondator ArTeVezi și curator independent)

*Andreea Christodorescu / Owner Galeria Occidentului: Ioana mi-a atras atenția prin stilul apropiat cu unii dintre artiștii pe care-i iubesc, expresioniștii Egon Schiele, Oskar Kokoska, etc. Desigur că în lucrările ei se pot lesne identifica elementele care definesc obișnuințele de toată ziua ale generației Z: selfie-urile și consumul de social media, dar în același timp, personajele ei au o atitudine cosmopolită, cu accente glam, amintind oarecum de boema “la belle époque”.

*Ioana Cristodorescu / Artist vizual: Cadrul în care aceste personaje/ personalități se întâlnesc în lucrările mele este unul excentric, neobișnuit și foarte extravagant la care participă îndeosebi aristocrația. Petreceri mascate în care bizarul este elementul cheie.

 

Despre artistă:
Ioana Cristodorescu (n.1999, Galați) revine în București, în 2021, dupa ce studiază un semestru în cadrul unei burse la Academia di Belle Arti di Brera din Milano, (2019-2020). În prezent, urmează programul de masterat al Universității Naționale de Arte din București, la clasa profesorului Petru Lucaci. Pregătirea artistică a Ioanei Cristodorescu a început de timpuriu, în cadrul Școlii de Arte Frumoase “Dimitrie Cuclin”din Galați (2006-2016) unde a studiat pictură și pian. Au urmat apoi studiile vocaționale la liceul Nicolae Tonitza în cadrul departamentelor: fashion și pictură (2016-2018).

Din 2017 și până în prezent a participat în cadrul unor expoziții de grup din țară și în cadrul a trei expoziții personale: „Africa” / Banca Națională a României (2017), „Colorful Vibes” / Muzeul Național George Enescu (2019), „Aperitivo” / Celula de Artă, Bd Carol 53 (2021)

Despre galerie:
Înființată în anul 2012, Galeria Occidentului și-a mutat sediul în anul 2019 pe Str. G-Ral Broșteanu, 33 A. Noul spațiu hibrid al galeriei găzduiește expoziții ale artiștilor emergenți.
Printre principalele obiective ale galeriei se numără promovarea artiștilor vizuali aflați la început de carieră, creatori ai unui mesaj artistic ce depășește genurile “clasice”, orientat către teme care frământă societatea post-industrială (introspecție, traumă, feminism, iubire-sexualitate, activism social, identitate de gen)

 

Ioana Cristodorescu / detaliu