Eco frequencies: binaural therapy este un proiect de responsabilizare pentru protejarea mediului înconjurător prin conectarea senzorială a omului cu natura. Lansat de PLASTIC Art Performance Collective / Asociația Macaia, proiectul are la bază un program senzorial de conectare cu spațiul natural urban prin intermediul fenomenului binaural și al art-terapiei. 

Un open call pentru artiștii vulnerabili și un program de integrare a comunităților marginale în societate 

Cheia artistică a proiectului a deschis un call pentru artiștii vulnerabili aflați la început de drum și un program de sprijin pentru persoanele din comunități marginale provenite din 4 orașe de pe harta țării:  București – cartierul Ferentari – Asociația Policy Center for Roma & Minorities – copii cu posibilități financiare limitate; Asociația Nevăzătorilor din România -Filiala Brașov, Asociația Bastonul Alb – Brașov – persoane nevăzătoare; Tulcea – copii supradotați cu tulburări psihice; Timișoara – copii cu o situație financiară precară) vor fi principalii beneficiari ai proiectului.

Ateliere de art-terapie și experiențe de teatru labirint senzorial – ECO Walks Performative

“Aceștia vor participa la ateliere de art-terapie și vor parcurge experiențe de teatru labirint senzorial, denumite în proiect ECO Walks Performative. Vor parcurge un labirint creat special în cadrul natural urban ales cu asociațiile partenere și vor asculta o poveste vindecătoare pe modelul Călătoria Eroului creată de mine, alături de Aigul Cheosep (terapeutul proiectului) și cei doi sound designeri.” (Alina Tofan)

Call-ul este dedicat artiștilor care au vârsta cuprinsă între 20-23 ani

Call-ul este dedicat artiștilor care au vârsta cuprinsă între 20-23 ani și este deschis aplicațiilor până pe data de 10 martie, 2022. Perioada internshipului care se va desfășura din martie până în august 2022, va fi renumerată simbolic, în dorința de a încuraja și de a susține un tânăr artist.

Aplicația trebuie să conțină o scurtă scrisoare de intenție și linkuri cu lucrări anterioare, care pot fi trimise la  adresa de e-mail: eco.binauraltherapy@gmail.com.

“Open call-ul nu cere experiență vastă, ci mai degrabă o intenție sau o curiozitate a artistului de cunoaștere a unui domeniu, la alegere. Consider că este important să-i sprijinim pe cei tineri, mai ales în context pandemic, pentru că acum începe formarea lor ca artiști și orice activitate de acest gen le poate oferi încredere și validare.” (Ioana Buraga)

„20-23 de ani e perioada de formare, de confuzie, când încep să apară posibile direcții de viitor pentru un artist. E perioada studenției, când simți că oferta universitară nu răspunde în totalitate viselor și parcursului profesional pe care ți-l dorești.” (Alina Tofan)

Din Comunicatul de presă: 

Proiectul își propune să tragă un semnal de alarmă asupra importanței conservării spațiilor naturale din mediul urban și a conștientizării rolului  acestora asupra sănătății mentale.

Mesajul puternic social va fi livrat în cheie artistică, prin producția unei opere la granița mai multor tipuri de expresii artistice: instalație eco-sound performativă participativă, cu componente interactive de new media art, sound design terapeutic – procesat prin frecvențe binaurale, eco-art-performance, având componente de teatru participativ și senzorial. Prin componenta artistică, proiectul propune, astfel, un tip de vindecare prin artă și ecologie (art-terapie/ecoterapie) a efectelor pe care le-am resimțit ca urmare a restricțiilor și limitărilor impuse de pandemie, a confuziei mentale și sociale; o radiografie a distanței dintre omul contemporan și ceea ce mai poate reprezenta mediul natural. Proiectul încurajează dezvoltarea capacităţii de comunicare, a empatiei sociale, a orizontului de experienţe directe și a creativităţii prin intermediul activităţilor art-terapeutice, atât sub forma atelierelor, cât și prin produsele artistice.

Prin componenta de activare comunitară, proiectul va acționa în spațiul public, fuzionând mediul fizic cu cel online – prin evenimente – ateliere, podcasturi, discuții și dezbateri.-  Din februarie până în noiembrie, 4 grupuri cu acces limitat la cultură (București – cartierul Ferentari – Asociația Policy Center for Roma & Minorities – copii cu posibilități financiare limitate; Asociația Nevăzătorilor din România -Filiala Brașov, Asociația Bastonul Alb – Brașov – persoane nevăzătoare; Tulcea – copii supradotați cu tulburări psihice; Timișoara – copii cu o situație financiară precară) vor fi principalii beneficiari ai proiectului.

Open Call:

”ECO frequencies: binaural therapy” invită un/o artist/ă să participe la un internship creativ alături de echipa proiectului, pe perioada de desfășurare a proiectului martie-august 2022. Criteriile de selecție sunt:

-ai vârsta cuprinsă între 20 și 23 de ani;

-dorești să dobândești noi abilități într-unul din domeniile: performance, sound design sau arte vizuale, new media;

-vrei să înveți să lucrezi într-un proiect cultural;

-iubești și respecți natura;

Poate constitui un avantaj dacă:

-ai cunoștințe și ești pasionat de fotografie;

-știi să lucrezi într-un software DAW ( Ableton, FL Studio etc)

-ești pasionat de artă vizuală și prelucrarea imaginilor ( Photoshop, Illustrator, Blender 3D etc);

Echipa proiectului este formată din: Alina Tofan (manager de proiect; art-terapeut/performer), Ioana Buraga (responsabil strategie de marketing, comunicare online și PR; designer grafic), Vlad Grigore (new media artist/ scenograf 3D), Ștefan Blănică (sound designer) Andrei Barbu (sound designer), Georgiana Vlahbei (fotograf), Aigul Cheosep (psihoterapeut), Paul Ruben Grec (director administrativ).

Misiunea Asociației MACAIA este de a aduce o contribuție pozitivă în comunitate, prin inițierea și derularea unor proiecte și programe cu impact social și cultural, atât la nivel local, cât și european.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Contact:

Email: eco.binauraltherapy@gmail.com

Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCw_qdPU3fkXU0yfm_pB6PkA