RAD Art Fair, prima inițiativă comună a celor mai importanți jucători de pe piața artei contemporane, se apropie.

Primul eveniment public are loc marți, 25 aprilie, când se vor deschide porțile parcului de sculptură ce va fi găzduit în spațiile exterioare ale Complexului Caro din București. Unul dintre punctele de atracție va fi o lucrare expusă  pe lac și îi aparține cunoscutului artist Christian Jankowski.

Exponatele vor rămâne la dispoziția publicului larg mult după închiderea târgului, mai exact până pe 28 mai, operele de artă putând fi admirate în această perioadă zilnic între orele 10 și 21.

 

 

Târgul propriu-zis se va desfășura în perioada 4-7 mai și va reuni lucrări de artă contemporană expuse de 20 dintre cele mai importante galerii din țară, care împreună reprezintă peste 200 de artiști români. RAD Art Fair se dorește a fi mai mult decât un spațiu de expunere a lucrărilor unora dintre cei mai valoroși și mai bine cotați artiști plastici români: O astfel de inițiativă reprezintă o dovadă de maturitate a pieței de artă românești. (…) Am toată încrederea că RAD Art Fair va avea ecouri și peste hotare, iar Ministerul Culturii nu poate decât să susțină astfel de inițiative, care pun Bucureștiul, România pe harta evenimentelor de acest gen, pe care marile capitale ale Lumii le organizează de peste 70 de ani”, declară pentru comunicatul de presă Lucian Romașcanu – ministrul Culturii.

Târgul își propune să ofere publicului larg, nu numai colecționarilor avizați, o întâlnire de suflet cu lumea artei și de aceea, pe parcursul celor 4 zile, vor fi organizate mai multe evenimente: dezbateri introductive în lumea artei sau adresate cunoscătorilor, tururi ghidate și petreceri, dar și activități dedicate familiilor.

 

 

 

Joi, 4 Mai, Vernisaj 

Astfel, în prima zi, joi, 4 mai, târgul își deschide porțile cu un vernisaj, la care vor lua parte cei mai importanți actori ai spațiului public, de la oameni de afaceri sau influenceri din diferite domenii, până la artiști și colecționari pasionați.

 

Vineri, 5 Mai, Talk cu Alexandru Rus, Bogdan Doicescu și Alex Radu & tur ghidat de Ovidiu Șandor

A doua zi, vineri, 5 mai, vine cu dezbateri care își propun să abordeze multidirecțional peisajul artistic, reunind perspectivele colecționarilor, pe cele ale curatorilor, pe cele ale artiștilor, precum și viziunea galeriilor asupra pieței și scenei de artă contemporane românești în contextul internațional. Astfel, organizatorii încearcă să ofere publicului larg o perspectivă din interior a lumii artei, un reper într-un început de drum al viitorilor colecționari și iubitori de artă.

Și tocmai pentru a deschide perspectivele pasiunii sau ale investițiilor în artă ale celor care vor să înțeleagă cum ar putea începe o colecție, cum ar relaționa aceasta cu contextul mai larg al artei, care este rolul unui colecționar, dar și ce responsabilități are acesta, organizatorii au pregătit evenimentul „Collecting 101”. Moderatorul Alexandru Rus, împreună cu Bogdan Doicescu și Andrei Radu, toți trei fiind tineri colecționari, își vor împărtăși experiențele prin care au trecut la început de drum, iar la final vor răspunde curiozităților celor prezenți.

În aceeași zi, și urmând aceeași temă, vizitatorii vor avea oportunitatea de a fi ghidați într-un tur al târgului de către Ovidiu Șandor, unul din cei mai activi colecționari pe scena de artă din România și fondatorul fundației Art Encounters din Timișoara.

Tot pe 5 mai, Andreea Stănculeanu, co-organizatoare a târgului RAD Art Fair și fondatoare a Galeriei “Sector 1”, își propune să îi introducă pe vizitatori în “Ecosistemul lumii de artă contemporană”, printr-o dezbatere care se dorește a fi o punte de legătură între actorii din scena de artă. Organizatorii își doresc să sublinieze cât de importantă ar fi, pentru noi toți, simbioza care s-ar putea naște între lumea artelor și cea din afara ei.

 

Sâmbătă, 6 mai, Talk cu Mihai Pop, Cosmin Costinaș și Daria Ghiu & DJ Party 

Sâmbătă, pe 6 mai, Mihai Pop și Cosmin Costinaș, doi dintre cei mai apreciați curatori români cu prodigioase cariere internaționale, vor fi gazdele unei dezbateri sugestiv intitulate “Bucharest: The New Berlin?”. Mihai Pop, fondator al Galeriei “Plan B”, spațiu de producție și expunere a artei contemporane, deschis la Cluj-Napoca, în 2005, în colaborare cu Adrian Ghenie, își împarte în prezent viața și cariera de galerist între Berlin și Cluj, iar Cosmin Costinaș, după mai bine de un deceniu la conducerea “Para Site”, spațiu dedicat scenei artistice contemporane din Hong Kong, este implicat în prezent în alte mari proiecte internaționale, drept care, discuțiile și ideile generate vor fi extrem de captivante și pline de substanță. Invitații speciali ai acestui eveniment sunt Christian Jankowski și Xavier Robles de Medina, doi dintre cei mai apreciați artiști internaționali care activează pe scena din Berlin și care expun și la RAD.

După-amiază, în aceeași zi, Daria Ghiu ne invită la o nouă dezbatere: “Coming out as art critic”. Ea însăși fiind critic de artă și jurnalist, își propune să pună pe tapet rolul comunicatorilor în procesul de educație culturală. Pentru că arta este subiectivă, rolul criticilor de artă, care provin din diferite medii și care oferă variate perspective, este esențial în acest tablou. Chiar dacă arta pare un domeniu elitist, adresat corect și cu substanță, poate fi o reală bucurie pentru publicul larg. La eveniment i se va alătura și Ion Florescu, cunoscut om de afaceri și colecționar devenit, în timp, critic de artă.

Tot sâmbătă, începând cu ora 22, toți vizitatorii sunt invitați la un DJ Party pentru a marca, într-o atmosferă de sărbătoare, prima ediție a RAD Art Fair, primul târg de artă contemporană din România.

Surprizele și momentele pregătite de organizatorii târgului sunt însă nenumărate. Nici copiii nu au fost lăsați deoparte, fiind așteptați la târg cu ateliere de artă, organizate în mijlocul parcului de sculpturi, unde familiile vor putea sta inclusiv la picnic pe marginea lacului, atât sâmbătă, cât și duminică.

 

Galeriile participante:

Participanți: Atelier 35 (București), Biju (Cluj), Cazul 101 (București), Diptych (București), Gaep (București), H’art (București), Jecza (Timișoara), Lutnița (Chișinău), Matca (Cluj), Mobius (București), Plan B (Cluj, Berlin), Pogo (București), Galeria Posibilā (București), Sabot (Cluj), /SAC (București), Sandwich (București), Sector 1 (București), Suprainfinit (București), Catinca Tabacaru (București, Harare), Viewing Room 17 (Cluj)

 

Comunicat preluat de Elena Ghițoiu