La Muzeul Brooklyn, perspectiva feministă pune la colț imaginea lui Picasso

 

 

Expoziția „It’s Pablo-matic: Picasso după Hannah Gadsby” este prezentată la New York până pe 24 septembrie 2023: menționează publicația franceză franceinfo. Organizată împreună cu comedianta australiană Hannah Gadsby, expoziția cercetează moștenirea complexă a artistului prin intermediul unei critici contemporane și feministe.

În cadrul spectacolului său Nanette difuzat de Netflix, umorista Hannah Gadsby supune figura lui Picasso – simbol de dominație masculină pe care îl „urăște”.  La Muzeul Brooklyn, din New York, expoziția dedicată maestrului cubismului, poartă amprenta sa mai nuanțată. Umorista își doreșeste pri acest fel, să facă dreptate femeilor care nu au avut parte de acceași glorie ca cea a artistului spaniol.

 

 

Picasso în era #metoo

It’s Pablo-matic: Picasso după Hannah Gadsby (2 iunie-24 septembrie 2023) este una dintre expozițiile foarte așteptate din cadrul numeroaselor evenimente ce se vor desfășura, sub egida Franței și Spaniei, pentru comemorarea a cincizeci de ani de la moartea pictorului.

Pablo Picasso (1881-1973) rămâne unul dintre cei mai influenți artiști din arta modernă, considerat de mulți istorici de artă drept un geniu. Dar în vâltoarea mișcării #metoo, figura artistului este marginalizată de acuzațiile de control și dominare, adesea exprimate violent, pe care le-ar fi exercitat asupra femeilor care l-au acompaniat pe parcursul vieții și a celor care i-au inspirat opera.

Să separăm omul Picasso de artist? Umorista australiană Hannah Gadsby refuză să facă acest lucru, iar în comentariile scrise și în cele audio care însoțesc lucrările expuse la Muzeul Brooklyn, ea atrage atenția cu privire la picturile sau desenele care conțin dovezi de misoginism. De exemplu, penisul din centrul pânzei intitulat Sculptorul (1931), relevă, în opinia ei, faptul că Picasso „nu se putea detașa de arta sa în cadrul lucrărilor”.

 

 

Admirație și furie

Catherine Morris, curatoarea principală a Centrului de artă feministă a muzeului și co-curatoare a „Pablo-matic”, ne propune o cheie de lectură mai echilibrată.
„Ne aflăm în fața unei situații cu adevărat complexe și nuanțate în care protagonistul este un geniu, dar și o ființă umană imperfectă”, a explicat aceasta în cadrul unei conferințe de presă la care Hannah Gadsby nu a fost prezentă.

„Admirația și furia pot să coexiste”, ne asigură de acest fapt preambulul expoziției organizate în cooperare cu Muzeul Național Picasso de la Paris, care dorește să revitalizeze opera sa dintr-o perspectivă feministă.

Femeile artiste

It’s Pablo-matic prezintă peste o sută de lucrări ale lui Picasso și o selecție de artiste din secolele XX și XXI precum: Emma Amos, Cecily Brown, Renee Cox, Käthe Kollwitz, Dindga McCannon, Ana Mendieta, Marilyn Minter, Joan Semmel, Kiki Smith, May Stevens, Mickalene Thomas și Marisol Escobar.

 

 

Vizitatorii pot admira desene cu nuduri din anul 1930 ale artistei americane Louise Nevelson (1899-1988), „cu totul revoluționare în acele vremuri în care femeile nu erau primite la cursurile de desen”, afirmă Catherine Morris. Sau se pot opri la Käthe Kollwitz (1867-1945), figură marcantă a expresionismului german „incredibil de talentată, atât în ceea ce privește tehnica, cât și pe plan afectiv”, mai spune Lisa Small.

De asemenea, sunt prezentate figurile emblematice ale mișcării artei feministe americane, printre care artista afroamericană Faith Ringgold (expusă în prezent la Muzeul Picasso de la Paris) sau Guerilla Girls.

Această mișcare ce a luat naștere prin eseul fondator „De ce nu au existat mari artiste femei” (1971), al istoricului de artă americană, Linda Nochlin, a luat un mare avânt în anii 70, adică tocmai în perioada în care Picasso a dispărut.

La cincizeci de ani de la moartea sa, „există lucrări incredibil de frumoase ale lui Picasso în această expoziție, lucrări pe care le voi aprecia mereu”, spune Catherine Morris. „Îmi pare rău însă pentru faptul că Picasso a fost, în principal, singurul artist modern despre care mi s-a predat. Există o istorie mult mai bogată care așteaptă să fie explorată, din care Picasso poate face parte.”