Tamara de Lempicka in atelier, 1932

Astăzi dezvoltăm anihilarea de gen iar complementaritatea feminin-masculin este privită de pe nişte poziţii de-a dreptul utopice, învechite sau tradiţionaliste. Poate că statutul de compromis pe care femeia l-a a avut în societate nu o ajută să-și accepte genul și reflectă mai mult androginismul, ființa care este și masculină și feminină. O super ființă. Cine sunt de fapt femeia și bărbatul astăzi?


Genul este o mască social-politica şi culturală dar pe o structură de fond, ajunge din ce în ce mai mult să fie anihilat.

Astăzi există un dezechilibru puternic între masculin şi feminin, curentul feminist fiind un factor important şi declanşator în schimbarea paradigmei masculin vs feminin, respectiv femeie vs bărbat.

Feminismul are un rol important mai ales atunci când se raportează la dreptul de vot feminin, la emanciparea de natură socială şi civică a femeilor. 

Cu toate că s-au făcut progrese în interiorul comunităților feminine, feminsimul este  aflat în continuare între respingere şi accept, înţelegere şi utopie şi implcit într-o zonă gri a cunoaşterii sale.

Dezechilibrele provocate astăzi la nivelul complementarităţii între principiile celor două elemente masculin şi feminin din punct de vedere biologic şi psihologic generează stări complexe şi contradictorii la nivelul fiinţei umane. 

Feminstele  sunt privite adesea ca entităţi preponderent masculine care îşi caută ca stare de echilibru “cealaltă” femeie, entitate preponderent feminină în corp de femeie. 

Unul dintre cele  mai expresive exemple în acest sens, îl reprezintă feministele artist care vor materializa în artă, cu preponderență femeia. În acest caz, femeia va picta mult mai biologic pe această din urmă decât ar face-o un pictor bărbat care o vede prin prisma dorinţei şi a pasiunii.

Se pare că în cele mai multe situații ne aflăm  în faţa unor lucrări de artă unde femeia este prezentată în sexualitatea ei organică şi mai puţin pasională.

Totuşi, având în vedere că artista-feminist are şi o parte femeiească, însă nu preponderentă în raport cu cea masculină, va picta în aceeaşi lucrare şi elemntul masculin, dar acesta având o pondere mult mai mică în raport cu reprezentarea elementelor feminine din aceeaşi lucrare.

Aceste dezechilibre care se produc în interiorul comunităţii feministe dar şi în interiorul comunităţii bărbăteşti îşi găsesc expresia cea mai vizibilă în artă.

Totodată cred că feminsimul a creat legătura de echilibru între artista feministă şi opera sa, între masculinul artistei feminsite şi femininul producţiei sale artistice. Ca în dragoste. 

În final, sunt de părere că unele artiste îşi vor crea lucrările pentru propriul lor echilibru şi doar uneori vor fi expuse spre vânzare; pe ele găsindu-le aproape în permanenţă în preajma altor artiste…