„The outside world must not come in, so windows are usually sealed off. Walls are painted white. The ceiling becomes the source of light… The art is free, as the saying used to go, to take on its own life. (Brian D’Oherty)

Expresia “White Cube”, devenită lexicon pentru arta conteporană este aproape de ceea ce ne închipuim în mare parte: Este chiar un cub alb doar că pe lângă puritatea formelor matematice i se adăugă filosofia.
Denumirea de “White Cube” îi aparţine artistului şi criticului de artă  Brian O’Doherty, expresie care şi-a câştigat notorietatea în lumea expoziţionala a artei cu primele publicaţii ale acestuia în anul 1976.  Una dintre ele este intitulată “Inside The Withe Cube/The Ideology of the Gallery Space” şi a avut să schimbe pentru totdeauna metoda clasică de expunere a artei printr-un nou concept estetic şi filosfic menit să canonizeze arta.

Odată cu necesitatea artei de a fi expusă unui public cât mai larg şi implicit cu comercializarea acesteia în galerii, muze şi case de licitaţii, ulterior în secolul XX, s-a dezvoltat şi conceptul de “White Cube”,  spaţiul ideal de expunere al opereor de artă.

Noul concept a căpătat o valoare “catchy” nu doar pentru galeriile şi pentru adepţii urbani ai acestora dar ulterior a fost aplicat şi de către adepţii conservatori ai muzeelor de artă ca MoMA.
White Cube reprezintă şi denumirea a două galerii consacrate din Londra, fondate de Joy Jopling în 1993 şi respectiv în 2003, ultima transformată într-o clădire industrială.
Necesitatea artei moderne de a investiga lucrurile în relaţie cu contextul lor a dus ulterior la transformarea spaţiului în obiect, a “contextului” în “text”. Spaţiul capătă valoarea unui obiect de artă, iar exemplul cel mai edificator în acest sens ne este dat de pionierul artei conceptuale Alan Ashes. În 1970 în cadrul colegiului Pomona, a reconfigurat spaţiul interior al unei galerii, apoi a lăsat-o deschisă fără uşă, pentru ca  lumina şi sunetele străzii să pătrundă în spaţiu ca elemnte experimentale.

1e27718fc71dd87545d93806c2835240

Michael Asher, The Groundbreaking(sursa foto)

Ideea de de White Cube s-a materializat din nevoia artei de a fi canonizată şi prin urmare, conceptul are la bază natura religioasă a spaţiului. Primii germeni ai acestui concept se desprind din catacombele egiptene şi din nevoia acestora de a păstra intactă energia spaţiului de lumea exterioară.
Se pune accent pe liniştea canonică creată prin lipsa ferstrelor, prin puritatea formelor gemoetrice şi a pereţilor albi: „O imagine rămâne întipărită în memorie o dată cu spaţiul alb, ideal, care mai mult decât orice este o imagine unică, imaginea arhetipală a artei de secol XX” (Brian O’Doherty)

Spaţiul White Cube, disimulează un spaţiu real, iar lucrarea de artă care nu mai are nevoie de rame pentru a fi pusă în valoare, devine un tablou viu, devorat de eternitatea şi de iluzia infinităţii a spaţiului alb.

Articol-Elena Ghiţoiu.