Erwin Kessler este unul dintre  cei mai importanţi istorici  şi critici  de artă români iar în ultimii ani se remarcă  tot mai mult şi prin  prisma activităţilor de curatoriat; În calitate de curator respectă rigorile de expunere artistică, dar în acelaşi timp nu se dezice originalităţii care presupune din când în când şi anularea  normelor. Ultima expoziţie  curatoriată de Erwin Kessler :”Ion Grigorescu. Opera pictată 1963-2017” din  cadrul Muzeului Naţional de Artă al României, incă mai poate fi vizitată  până  pe data de 22 Octombrie.

De asemenea este autorul unor volume importante dedicate artei contemporane, iar cele mai recente sunt: „X20”, „Rostopasca”, „Euroartist”,  „Dealuri şi câmpii”, „Tzara.Dada.Etc”,  „Emigrarea interioară”, „Ucenicie printre arte”, „Ion Grigorescu: Opera pictată, 1963-2017”.

În prezent este preşedintele fundaţiei MARe  în cadrul căreia se dezvoltă muzeul cu acelaşi nume şi are ca scop promovarea artei moderne şi contemporane.

Pentru a afla mai multe despre  proiectul MARe,  practica curatorială şi conceptul muzeal din România vă invit să urmăriţi interviul pe care Erwin Kessler l-a acordat revistei ArTeVezi.

E.G.: Ca preşedinte al fundației MARe si al Muzeului de Artă Recentă cum priviţi activitatea instituţiilor muzeale din România, dar nivelul de acces pe care acestea îl oferă vizitatorilor?

E.K.: Ca pretutindeni, și în România există diverse tipuri de muzee. Cele mai vizitate rămân cele de etnografie – Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român sînt, probabil, numele remarcabile printre muzeele noastre. Spre deosebire de muzeele din alte locuri, la noi (cu excepția departamentelor de arheologie) doar foarte puține muzee fac cercetare de înaltă performanță, reflectată în publicații, conferințe etc. Cu cercetarea stăm rău, mai rău decît cu vizitarea. Iar fără cercetare nu prea ai ce să oferi nou și substanțial publicului. Muzeele de artă se înscriu, din păcate, în această schemă.

E.G.: Cum vedeţi evoluţia pieţei de artă contemporană din România în context internaţional?

E.K.: Indiscutabil va fi o creștere constantă, poate că lentă, dar permanentă – pentru că nivelul cotelor la noi este încă foarte jos, iar creșterea va duce, treptat, la o aliniere. Este ca și în cazul PIB-ului, pur și simplu o normalizare care va reflecta alinierea la un standard de viață.

E.G.: Ce segment al istoriei artelor, vă atrage cel mai mult şi de ce ?

E.K.: Finalul Evului mediu, pentru că acolo se petrece începutul modernității, cu amestecul ei tipic de obscuritate și iluminare, și contemporana pentru că acum se topește modernitatea sub presiunea bipolară a tradiției conservatoare și a tradiției (avangardiste, inovatoare) a noului.

E.G.: Un studiu mai recent al dumneavoastră ne vorbeşte despre radiografierea artei contemporane  româneşti după 1989. De ce aţi ales această delimitare istorică? Ce înseamnă pentru dumneavoastă  anul 1989?

E.K.: 1989 este un an-cheie nu pentru că atunci s-ar fi petrecut ceva nemaipomenit la nivel artistic. În realitate, la nivel artistic chiar nu a existat nici un progres  sau vreo schimbare în preajma anului 1989. Dar schimbarea politică a determinat o masivă schimbare de mentalitate, de comportament. Iar aceasta schimbare, nu peste mult timp, s-a regăsit în modificările paradigmei estetice.

E.G.: Am remarcat că aveţi o deosebită atenţie asupra artistului român Ion Grigorescu căruia de asemenea i-aţi organizat şi curatoriat expoziţia din cadrul muzeului MNAR, ”Ion Grigorescu-Opera pictată, 1963-2017”. Cum  îl vedeţi pe  Ion Grigorescu în contextul actual al artei contemporane româneşti, dar pe plan internaţional?

E.K.: Ion Grigorescu este nu doar un artist, ci o problemă de societate – el este ca un loc în care pot fi observate, pe viu, pornirile și opririle civilizației, atît cele culturale, cît și cele politice. Ion Grigorescu este o lupă de citit lumea noastră. Pe plan internațional Ion Grigorescu este în general diminuat, redus la artistul neo-avangardist local.

E.G.:Cum credeţi că ar trebui  promovată arta generaţiei mai tinere, mai bine spus a artiştilor emergenţi?

E.K.: Prin expunerea care problematizează, nu doar cauționează. Ar trebui cercetată și doar apoi promovată. Din păcate, lucrurile stau invers.

E.G: Ce înseamnă să fii curator în România şi cum vedeţi activitatea curatorială pe viitor?

E.K.: Și în România, ca și în alte părți, a fi curator este o activitate bastardă, între cercetarea unui istoric de artă, parti-pris-ul unui critic și libertatea unui eseist. Relevanța curatoriatului tinde să scadă – în ultimii ani colecționarii au devenit tot mai frecvent și curatori și manageri.

E.G.: Ce criterii folosiţi pentru selecţia artiştilor expozanţi din cadrul muzeului? Va îndreptaţi atenţia şi către artiştii emergenţi ?

E.K.: Artiștii prezentați la MARe au fost aleși pe criterii de istoria artei. Relevanța lor pentru devenirea culturii și societății noastre  a fost mereu primul argument al selecției.

E.G.: Ne mărturisiţi câteva proiecte pe care urmează să le dezvoltaţi în cadrul muzeului MARe?

E.K.: Nu avem proiecte. Totul este realizare. Ca să realizați acest lucru trebuie să veniți și să reveniți, mereu, la MARe. E ca și cu marea, trebuie să mergi în fiecare an acolo, dacă vrei să te bronzezi.

E.G.: Care va fi programul muzeului şi  “gradul” de acces pe care acesta îl oferă vizitatorilor?

E.K.: MARe este o adevărată fabrică culturală – în afară de colecția permanentă și de expozițiile temporare, vom avea programe complexe de educație (pentru copii, dar și pentru adulți), evenimente muzicale , film și performance (avem un Auditorium cu dotări excepționale), bibliotecă (cu un concept unic, propriu), cafeteria (un paradis !), gift shop etc. etc.

E.G.: Care este ultima operă de artă ce v-a atras  atenţia în mod special  şi de ce ?

E.K.: O instalație luminoasă de James Turrell. Pentru că îți dă posibilitatea să atingi transcendența fără să te absoarbă,  iar apoi te lasă să te întorci la tine, dar nu înapoi.

 

Foto: MARe-Noaptea Albă a Galeriilor(NAG)

                                    

 

Interviu realizat de Elena Ghițoiu .