Joi, 16 februarie, începând cu ora 18.00, ARCUB (Lipscani, 84-90), va invita la:
Conferința MAMUCA MARe I Expoziția ca prolegomene la un muzeu
Conferința susținută de istoricul de artă Erwin Kessler, este primul eveniment din seria de conferințe #CePunemÎnRamă?
MAMUCA (Mai-mult-ca-abstractul) a fost o expoziție-eveniment, derulată pe parcursul unei singure nopți, 30 septembrie-1 octombrie 2016, la MARe/Muzeul de Artă Recentă din București, în cadrul NAG/Noaptea Albă a Galeriilor. Expoziția a fost acompaniată de un catalog omonim, editat de MARe și Vellant.
În această conferinţă Erwin Kessler (critic şi curator) o să ne vorbească despre provocările cu care s-a confruntat in organizarea expoziţiei din cadrul unui muzeu aflat incă in construcție, Muzeul MARe. Vom afla care au fost soluţiile tehnice şi criteriile conceptuale pe care le-a folosit in procesul de panotare al exponatelor dar si modalităţile de selecițe care au fundamentat intreaga expoziţie.
O parte din conferinţă va fi dedicata, creaţiei contemporane şi modului în care ar fi bine să o percem şi să o conştientizăm astăzi, în raport cu societatea. Pentru că arta a devenit un termen care se foloseşte într-un sens mai larg şi mai ales în afara domeniului ei de activitate, evenimentele din cadrul seriei de conferinţe “Ce punem în rama? “ vor încerca să configureze statutul artei contemporane şi să traseze axele principale în realziarea unui conţinut de calitate intre ramele unei lucrari de artă.
“Trăim într-o lume cu o atât de rapidă și profundă transformare, încât am devenit, cu toții, cu sau fără voia noastă, mai mult sau mai puțin participativi, creativi, <> al unei lumi viitoare. Suntem toţi, împreună, de la persoane individuale la organizații, firme, corporații, instituții, comunități sau autorități, uşeri și creatori de conținut, desenatori ai realității.
Într-o perioadă de democratizare a creativității, inclusiv în medii antreprenoriale, civile ori corporative, sub umbrelă inovației, a start-up-ului sau a programelor de dezvoltare personală de tip dimineți creative, scrieri creative sau business și creativitate, nuanțele de fond ale conceptelor de creativitate și creație de artă ar putea fi confundate. Programul de conferințe lunare #CePunemÎnRamă? Funcționează ca un mediu de analiză și schimb de idei al cărui scop este conștientizarea diferitelor fațete, pragmatice și estetice, ale comportamentelor creative contemporane. #CePunemÎnRamă? Se adresează atât celor activi în instituțiile culturale, în industria creativă și în scenă de artă, de la artiști independenți la colecționari, cât și tuturor celor care doresc să conștientizeze rolul creativității în societate.
Cu un caracter interdisciplinar, #CePunemÎnRamă? Va aborda probleme de antropologie culturală, de discernământ estetic și de responsabilitate, prezentând exemple integrate din artă, design, arhitectură, cercetare, care pot conduce audiența la o privire lucidă în sensul creației.”