Un cabinet de curiozități erotice la Salo IX din Paris

 

 

În weekendul 22-25 iulie avea loc Salo IX – Salonul Desenului Erotic, la Paris. Profităm de ocazie ca să vorbim cu Laurent Quénéhen, curatorul care a creat în 2013 evenimentul. Stăm de vorbă și cu Lucie Linder, una din artistele care au expus. O dublă ediție pentru plăcerea ochilor.

De ce să ne ascundem privirile? Pudoarea băbească e de modă veche. Arta erotică, de multe ori ascunsă, pe nedrept categorisită ca fiind vulgară, se emancipează la Salonul Desenului Erotic din Paris. Ea a ieșit din umbră și a depășit din nou fenomenul atât de frecvent al frustrării, pentru a dovedi că nicio societate nu trăiește fără seducție, plăcere sau corp. 

Reprezentările corpurilor în posturi lascive ni se par poate licențioase. Erotismul nu trebuie însă confundat cu pornografia. Rușinea față de sexualitate în domeniul artistic decurge din invenția conceptului de pornografie, evocat pentru prima oară în Epoca Victoriană (secolul XIX). Dar statuile antice dezgolite făceau parte din acele culturi politeiste. Gravurile cu nuduri hinduiste, budiste, shintoiste au și azi semnificații specifice.

“Un salon erotic nu este un salon pornografic, artiștii lucrează mai mult prin sugestie”, ne spune Laurent Quénéhen. Occidentul a fost invadat de arta conceptuală în anii 70, conform căreia reprezentarea corpului s-a văzut aproape ștearsă timp de decenii. Joseph Kosuth, Sol LeWiitt, Robert Barry, Lawrence Weiner, aduc cu ei desene de cuvinte, gânduri, epură, alb și negru. Hans Haacke, Bernar Venet, Joseph Beuys, François Morellet pun la dulap pictura,  sculptura clasică, înfățișarea. Ciudată schimbare în domeniul artistic. Lucruri care în occident astăzi se reînnoiesc: “Incepând cu ziua de azi, pictura a murit”, spunea Paul Delaroche. De atunci a avut timp să renască.

 

 

Salonul Salo dă corp acestor schimbări. Laurent Quénéhen ne explică rădăcinile denumirii : “Salo este grăsimea porcului [in franceză], da, vin dintr-o familie de măcelari”. Subtil joc de cuvinte, referință ironică la așa-zisul caracter “murdar” al subiectului – “être cochon”, adică “a fi dezmățat”. Dezmățul pentru dezmăț nu este însă filozofia salonului. Anul acesta, ediția s-a rotit în jurul chestiunilor de gen, a genului trans și a abuzurilor de minori. Avem o lectură multiplă asupra a ceea ce pare, la o primă vedere, frivol. Ediția anterioară, din 2020, o invitase pe curatoarea de origine greacă Maria Xypolopoulou. Aceasta construise expoziția ca omagiu adus penisului, care, la fel, trata subiecte sociale tabu prin opere cu caracter evocator.“ În 2020 se vorbea mult de abuzurile producătorului Harvey Weinstein (…), în cărți, în mass-media. Se ajunsese să ne fie rușine că suntem bărbați și că avem un penis. De unde și comunicatul meu: un bărbat are un penis (…), dar penisul nu gândește singur.”, mai spune Laurent Quénéhen.

 

Deși este un salon de desen, Salo refuză limitele. Sunt acceptate și picturi, fotografii, sculpturi sau performanțe. Curatorul a ținut ca selecția la salon să se facă fără Curriculum Vitae, fără nume ci numai cu pozele operelor. Identitatea artiștilor era descoperită în momentul în care aceștia veneau să își aducă lucrările. ”Nu știu de dinainte dacă sunt tineri sau bătrâni, câteodată nici nu știu dacă sunt bărbați sau femei.” 

 

 

Așa s-a întâmplat și cu Lucie Linder, artistă vizuală ale cărei lucrări proteiforme au fost expuse și ele. 

SS: Lucie, ai fost în reședința artistică Les Grands Voisins din Paris, apoi ai devenit rezident permanent la Villa Mais d’Ici, unde ai și expus. Oare să fi la Salo te-a ajutat să îți îndrepți procesul de creație către un subiect precis?

LL : Ce este aceea erotism, dacă nu senzualitate și joc? Și fațeta copilăroasă și fațeta animalică sunt primordiale. În expozitie arăt o mască de scafandru pusă pe un uterus, imaginez burca în fuste mini ca protecție contra ultrasunetelor sau fac instrucțiuni de utilizare pentru vibratoare. Salonul desenului erotic este diferit de celelalte saloane pentru că reinterpretează erotismul actual în ciuda creșterii reprezentărilor supra sexualizate. Mă interesează corpul ca obiect, așa cum îl lucrează Hans Bellmer. (…) Pe timpul salonului, ne-am dat seama de eclectismul lucrărilor prezentate. [Era] o multitudine de subiectivități diferite care plecau de la simpla prezență carnală la acțiunea, ba chiar violența consensuală. Noi credem că sexualitatea este înnăscută, ca un act strict mecanic, dar ea se învață. Este nevoie să te cunoști pe tine însuți, să-ți testezi limitele, să seduci, să fi respingător, să domini, să fi dominat(ă), să iubești. Odată cu singurătatea din carantină, am remarcat (…) că există o adevărată nevoie de a atinge și de a fi atins, este de altfel o nevoie vitală. (…) În sinea mea, sunt conștientă de căutarea unei maniere de a supraviețui în fața morții grație [lucrărilor mele]. Mă joc cu ce poate fi ascuns, arătat, extins și dizolvat.

 

 

 

 

 

SS: Emană din operele tale un ecou de fragilitate. Cât de importante sunt pentru tine corpul, sexualitatea, erotismul când creezi ceva?

LL: Mai întâi de toate, când folosesc materiale delicate, ca de exemplu porțelana, sau când gândesc o mise-en-scène a corpului efemer, fragilitatea are interes în opoziție cu alte lucruri mai brutale. Această tensiune, această confruntare sunt sexuale. A crea înseamnă a exprima o dorință prin această confruntare. Evoc sensibilul într-o lume a puterii, pentru că sensibilul creează forța și viața. Folosesc creația artistică ca pe un act autentic în acord cu mine însumi. Este un act de gratitudine.

 

 

 

SS: Folosești mai multe tehnici: cianotipul, fotografia, sculptura sau ceramica. Cum îți descrii operele?  

LL: Nu aș spune că lucrările mele sunt autobiografice, doar performanțele. Cert este că ele aduc la iveală nedumeriri care se leagă de ecologie, de o anumită spiritualitate sau de feminism. (…) Ele sunt (…) un pod între real și imaginar, între dorință și dezamăgire, candoare și brutalitate. (…) Se găsește acolo o legătură strânsă cu mituri, culturi și ritualuri care ne construiesc. De aceea mă interesează fantasmagoria colectivă (…), o regăsesc în sinergia diferitelor tehnici pe care le folosesc. (…) Ceea ce revine cel mai des este legătura cu natura, cu moartea și cu renașterea.

 

 

Link-uri:

http://menil.info/SALO-IX-salon-du-dessin-erotique
http://lucielinder.com/?fbclid=IwAR1y3jOjl6_3e020_ALi0bup1nu2Z7XVwdKgXnL8jZkmssffuBPNEtp5meg