De câte ori ni se întâmplă în viața de adult să ne aducem aminte de jocurile copilăriei? Ce valoare au ele pentru artiști/e? Astăzi o cunoaștem pe Vasiliki Koukou a cărei artă gravitează în jurul  inocenței și care ne este dezvăluită într-un interviu pentru artevezi:

 

Is Green Eggs and Ham a Real Thing

 

Născută într-o familie de artiști – părinții săi fiind pictori renumiți, Vasiliki Koukou pictează dintotdeauna. Nu s-a gândit niciodată la o altă profesie. S-a proiectat mereu în domeniul artei. Dar mai presus de o meserie, arta este pentru artistă o activitate de zi cu zi. Absolventă a Școlii de Arte Frumoase de la Atena (2019), predă în prezent la Colegiul American de la Atena (Athens College Hellenic American Educational Foundation). Implicarea sa în domeniul artei nu a trecut neobservată de Fundația Rosa Luxembourg care i-a oferit premiul I, iar ulterior a mai obținut premiul al doilea din partea Fundației M. Theocharakis.

Scriitura sa vizuală este dominată de nostalgia copilăriei. Simplă și coerentă, această scriitură reușește să se articuleze în mod direct de la artistă la privitor. Formele primitive și gesturile abstracte impresionează prin intimitatea lor. Vasiliki nu încearcă să imite tehnica mâinii unui copil. Ea își îngăduie să se exprime precum un adevărat copil, prin transformarea procesului de creație într-un joc fără sfârșit în cadrul căreia este chiar ea cea care stabilește regulile jocului și decide asupra formei jucăriilor. Prin intermediul lucrărilor sale, este interesată cu precădere de crearea unui mediu liber, propice imaginației. Artista încearcă să incite privitorii să caute copilul pe care l-au lăsat undeva, în urmă. Fără să fie limitată de tehnică, Koukou folosește într-un mod dinamic culorile paletei sale și face trimitere la lumi imaginare care debordează de viață și energie.

M.X.: Cum abordezi conceptul de joc în lucrările tale?

V.K.: Nu abordez decât sensul jocului. Amintirile din copilărie ocupă de asemenea un loc primordial în creațiile mele. În viața de adult păstrez aceste amintiri care mă ghidează în procesul de creație. Mă adresez acelui gen de spectatori care caută copilul interior. Creez povești în mintea mea și îmi hrănesc imaginația cu acea perioadă atât de tandră și inocentă care este copilăria. Consider că, în realitate, prin lucrările mele, nu fac decât să retrăiesc jocul care lipsește în prezent din viața mea. Viața de adult ne îndepărtează de lipsa grijilor și ne face să uităm că este minunat să visăm sau să ne imaginăm lumi și ființe. Prin intermediul picturii și al sculpturii, pot împărtăși aceste gânduri cu publicul.

Beefish

 

M.X.: Cum te-ai hotărât să tratezi această temă?

V.K.: Copilăria este considerată una dintre cele mai importante perioade din viața unui artist. Recurgem cu toții la aceast moment din viața noastră pentru a exprima neliniști, temeri, angoase, îndoieli sau, dimpotrivă, afecțiune, bucurie sau lipsa grijilor. În ceea ce mă privește, am fost întotdeauna interesată de această temă. Din cauza sistemului de învățământ și a obligațiilor impuse unui copil de la vârste fragede, acesta este îndepărtat de joacă, iar imaginația îi este limitată. Cred că pentru mine acest fapt a jucat un rol important și a creat totodată o nostalgie a orelor de joacă și a momentelor lipsite de probleme.

Go and take a Running Jump

 

M.X.: Există amintiri sau experiențe din trecut care te inspiră în această lucrare?

Propriile momente de joacă constituie principala mea sursă de inspirație. În special, sentimentul pe care fiecare copil îl are – acela că jucăriile sunt vii și magia de a crea povești în jurul vieții unei jucării. De asemenea, încerc să apelez la imaginile sau senzațiile pe care le-am reținut din visele frumoase sau chiar din coșmarurile din copilărie.

M.X.: În ce măsură este posibil, astăzi, să pătrunzi în mintea unui copil și să accesezi tehnica lui, în calitate de adult?

V.K.: Spontaneitatea și libertatea de exprimare sunt două elemente ale copilăriei pe care avem posibilitatea să le păstrăm neschimbate în viața de adult, prin intermediul artei. Personal, în timpul momentelor de creație, mă simt în fața pânzei precum un copil care se joacă cu jucăriile. Ceea ce se schimbă este faptul că jucăriile sunt materialele pe care le utilizez, în funcție de necesități. În zilele noastre, este dificil pentru un adult să intre în pielea unui copil și, în același timp, copiii tind să-și piardă copilăria mult mai repede din cauza ritmului accelerat al vieții cotidiene și a dezvoltării precipitate a rețelelor sociale.

Karagkiozis

 

M.X.: În afara desenelor, ai creat o serie de sculpturi în lemn. Cum s-a născut dorința pentru sculptură și instalații?

Evoluția plastică a sculpturilor mele decurge din experiența din copilărie având o distanță fizică cu o mare parte dintre jucăriile mele. Eu fac parte dintr-o generație care a crescut cu alte forme de joacă și distracție: jocurile video, precum desenele animate îl țin pe copil captiv în fața unui ecran. Contactul acelui copil cu jucăria-stimul este unul doar vizual. Îmi amintesc că atunci când eram foarte mică, încercam chiar să ating personajele care apăreau pe ecran. Atunci când am finalizat seria Fantasy World m-am gândit că e timpul să „profit” de artă pentru a adăuga volum personajelor din picturi.

M.X.: Crezi că astăzi este un lux pentru un tânăr să aleagă un parcurs artistic? În ce măsură ne putem refugia în artă?

V.K.: Arta reprezintă un refugiu emoțional și psihologic care ne oferă în mod generos speranța și forța de a continua să trăim. Să fii artist necesită foarte multă răbdare și muncă intensă, înainte de toate. Astăzi, artiștilor li se cere să fie veritabili profesioniști care creează, dar care se ocupă și de organizarea și prezentarea creațiilor sale. Consider că dacă cineva își dorește cu adevărat ceva, acel lucru se poate realiza. În ceea ce privește arta, pentru mine contează foarte mult motivația dată de plăcerea de a crea. Mai apoi, atunci când a crea devine o necesitate vitală pentru cineva, arta sfârșește prin a deveni însăși viața acelei persoane. Atunci când iubim ceea ce facem, încetăm să ne mai gândim la momentele dificile. Este adevărat că a fi artist nu este mereu ușor, dar cred că cel puțin în cazul generației noastre, există o multitudine de oportunități, precum: open call pentru artisti, rezidențe, concursuri. 🙂

 

Maria Xypolopoulou este curator și critic de artă independent. În prezent, este doctorand în istorie la Universitatea Paris 1 (Panthéon – Sorbona). Teza sa analizează utilizarea fotografiei în reprezentările culturale de gen din timpul Primului Război Mondial în Balcani. Ea și-a prezentat proiectele artistice în Grecia și Franța în colaborare cu galerii, instituții și alți curatori de artă. Interesele ei de cercetare includ istoria artei contemporane, istoria genului, istoria fotografiei și în special istoria femeilor fotografi.

 

Bogdan Afrasinei/ Entuziast de artă & traducător autorizat: În cadrul platformei ArTeVezi, traduc articole din franceză și spaniolă în română. În 2016, am obținut certificatul de traducător autorizat și până în prezent am colaborat cu multe instituții și agenții publice. De mic am avut norocul să fiu ghidat spiritual prin lumea artei de către bunicul meu – istoric și critic de artă român.