Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, cel mai așteptat eveniment expozițional dedicat cărții, unde invitatul de onoare este Italia, începe pe 24 mai, la ora 10. Bookfest are loc, așa cum și-a obișnuit vizitatorii, în pavilionul B2 al Complexului Romexpo, intrarea publicului fiind liberă, ca la toate edițiile anterioare.

Centrul Expozițional Romexpo

Peste 200 de expozanți din întreaga țară și din Republica Moldova, alături de institute culturale cu reprezentanțe la București, sunt prezenți zilnic de miercuri, 24 mai, și până duminică, 28 mai, în intervalul 10-20 (24, 25 și 28 mai), respectiv 10-21 (26 și 27 mai).

Reduceri spectaculoase, circa un milion de volume, dintre care 3000 de titluri noi, peste 400 de lansări de carte și dezbateri, peste 60 de evenimente dedicate copiilor, cu participarea celor  mai îndrăgiți autori români, mese rotunde dedicate stării culturii scrise şi recitaluri muzicale – toate îi așteaptă pe iubitorii de carte la Bookfest 2023. Evenimentele vor avea loc atât la standurile expozanților, cât și în cadrul locurilor special amenajate în cadrul Bookfest: trei scene, două cafenele, un Cinema Bookfest și un stand dedicat copiilor, Bookfest Junior.

Invitatul de onoare al acestei ediții este Italia, care le propune iubitorilor de carte un program amplu, ce cuprinde lansări de carte, dezbateri, evenimente pentru copii.

Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 24 mai, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. domnulAlfredo Maria Durante Mangoni – Ambasadorul Italiei în România, Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial,Lucian Romașcanu – ministrul Culturii, alături de Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România, organizatoarea evenimentului. În anul în care sărbătorește șase decenii de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”deschide ediția a XVI-a a Bookfest intonând imnurile naționale ale României și Italiei. De asemenea, Corul „Madrigal” va susține și un recital în cadrul primei zile a Salonului Internațional de Carte Bookfest, pe 24 mai, de la ora 13.30. Repertoriul va cuprinde lucrări din Renașterea italiană, precum și compoziții românești.

Invitatul de onoare al acestei ediții este Italia, care le propune iubitorilor de peste 20 de evenimente. Între autorii italieni prezenți la Bookfest se numără laureații prestigiosului Premiu Strega: Nicola Lagioia, Melania Mazzucco și Helena Janeczek, alături de traducători și profesioniști ai pieței de carte.

Poate chiar mai dificil de organizat decât ediția post-pandemică de anul trecut, Bookfest 2023 are șansa unui Invitat de Onoare – Italia – care ocupă un loc principal în ierarhia piețelor de carte europene, sprijinul dat de autoritățile publice culturii scrise italiene fiind un foarte bun exemplu și pentru noi. Îmi doresc ca publicul să accepte într-un număr cât mai mare invitația noastră și să ne bucurăm împreună de cele mai bune cărți ale anului literar 2023”, a declarat Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România. Ambasadorul Alfredo Durante Mangoni s-a declarat „entuziast că Asociația Editorilor din România a ales Italia pentru ediția din 2023 a Bookfest. Această întâlnire dă un nou impuls relațiilor bilaterale, care sunt deja solide în toate sectoarele. În zilele salonului de carte, publicul român pasionat de limba și cultura noastră va putea aprecia evenimentele programate și va putea vizita pavilionul Italiei, respirând puțin din creativitatea și capacitatea de a inova, din bogăția culturală și artistică ce  caracterizează „italienii” și „italianitatea”.

Și tocmai despre această bogăție, împărtășită și de literatura română va fi vorba în evenimentul-fanion al programului Italiei, sâmbătă, 27 mai, de la ora 12 (pe scena Arena), când Mircea Cărtărescu și Nicola Lagioia vor avea un dialog cu tema: Despre solenoizi, orașe și alte universuri. Călătorie în scrierea secolului XXI.

Programul actualizat al evenimentelor poate fi consultat AICI

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul  Ambasadei Italiei din București, al Agenției Italiene pentru Comerț Exterior și al Institutului Italian de Cultură din București.

Proiect co-finanțat de Ministerul Culturii

Partener principal: Dedeman

Parteneri: Fundația Tinmar, Aldus UP, CELA EU.

Parteneri media: TVR, Europa FM, Observator Cultural, Presshub, Răsfoiala.com, Revista Timpul, Booknation.ro, Știri pentru copii.