Georgiana Lăpușneanu. Artista care ilustrează ineditul în cotidian

 Ilustrația și arta grafică în general par să nu aibă încă statutul pe care îl merită, de artă majoră. Având în vedere ritmul dinamic al acestei arte supusă constant inovațiilor tehnologice și științifice este necesar ca ilustrația să fie reconsiderată. În lume sunt deja bienale dedicate artei grafice, însă în România festivalul Hot Lagoon este singura inițiativă dedicată noului val de ilustratori locali.

Georgiana Lăpușneanu are 22 de ani și este studentă în ultimul an la UNARTE. Prin experiment constant s-a apropiat de acest domeniu, iar acum este ilustrator freelance. Elementele care alcătuiesc lumea  lucrărilor ei sunt reprezentate în cheie minimalistă: accentul cade de obicei pe un personaj înconjurat  de intimitatea (uneori sufocantă) a celor patru pereți ai casei. În ilustrațiile ei nu există senzația de superfluu,  de exces.  Atmosfera este redată prin expresivitatea liniilor trasate și culorilor vii de nuanțe de roz și albastru, care te scufundă într-un vis bubble gum trasat cu pasteluri și creioane cerate. Personajele ei sunt atipice, iar aspectul  lor caricatural este redat prin accentuarea anumitor detalii corporale (o sprânceană încruntată, părul zburlit sau picioare ondulate) pentru a reflecta vizual stări emoționale. Accentul este pus pe fragmente din viața de zi cu zi, care pot trece neobservate, dar pe care ea alege astfel să le documenteze artistic, pentru a surprinde frumusețea aspectelor cotidiene care  alcătuiesc de fapt mare parte din viață. Principiul ei este că toate corpurile merită reprezentate, iar iubirea și grija de sine sunt mai importante decât nevoia încadrării în norme estetice prestabilite, norme care adesea se răsfrâng cel mai puternic asupra genului feminin. Ilustrațiile ei sunt deci și o celebrare a frumuseții înțeleasă ca diversitate a corpurilor.

Ne-a atras atenția stilul ei și am considerat că ar fi potrivită să câștige prima ediție a concursului Untitled, concursul organizat săptămânal de artevezi pentru artiștii emergenți.  Astfel,  am vrut să aflăm mai multe despre Georgiana și puteți afla și voi citind interviul.

 

Georgiana Lăpușneanu / winner ediția #1 UNTITLED

 

Gabi Cherciu: De ce ilustrație? Ai o poveste personală care te-a atras spre această zonă? Ai mai experimentat și cu alte forme de exprimare vizuală?

Georgiana Lăpușneanu: Sincer, nu cred că am avut de ales, a venit natural. Tot ce îmi amintesc este că abia intrasem la facultatea de arte și nu îmi găseam locul pentru că mă simțeam inferioară colegilor mei care, în comparație cu mine, studiaseră la licee de specialitate, iar așteptările profesorilor de la noi erau mari.

Am ajuns la ilustrație prin joc, prin experimentare cu tot ce îmi trecea prin mână și prin exercițiu continuu. Am pornit cu lucruri mici, cu portrete de linie pe care am încercat să le aduc la viață în cât mai multe moduri posibile.

Chiar unul dintre proiectele mele preferate este o serie de lucrari în care apar alături de familie și de prietenul meu într-o combinație de sârmă, hârtie reciclată și culoare pe suport de lemn.

G.C.: Personajele pe care alegi să le ilustrezi, deși  uneori caricatural, cu anumite trăsături corporale și expresii exagerate, nu sunt reprezentate satiric,  ci cu tandrețe și căldură pentru ritualurile și micile lor obiceiuri din viața de zi cu zi. Cine sunt personajele tale?

G.L.: Mereu primesc întrebarea asta și îmi vine greu să răspund. Din punct de vedere fizic sunt inspirate din persoanele dragi pe care la am în multe momente alături, dar, exceptând acest lucru, personajele mele sunt în principiu energii. De cele mai multe ori sunt stările prin care trec supuse unei analize emoționale amplă pentru ca apoi să fie personificate și plasate într-o lume a lor, dupa cum ai spus, cu ritualuri zilnice.

 

 

G.C.: Tematic, așa cum am spus și anterior, se observă o precădere pentru imortalizarea momentelor, ritualurilor cotidiene. De ce este important pentru tine să reprezinți astfel de momente? Și cât de importantă e repetiția în viața de zi cu zi?

G.L.: Mi-am facut un obicei din a fotografia persoanele din jur în cele mai vesele momente ale lor. Iubesc să imortalizez fericirea, să imi scot telefonul și să primesc în schimb un zambet, o strâmbătură sau pur și simplu o mișcare spontană și sinceră. Oamenii care apar cel mai des fotografiați de mine sunt oameni pentru care lucrurile mărunte precum o cafea savurată lângă un prieten sau o zi ploioasă sunt mai valoroase decat orice altceva.

Așa m-am hotarat că vreau să ilustrez sinceritatea vieții și importanța trăirii momentelor mici pe care mulți dintre noi le numim rutină, pe care le trecem cu vederea cu toate că de cele mai multe ori sunt surse de destindere psihică.

 

 

G.C.: Nu am putut să nu observ că una dintre temele pe care le-ai ilustrat în ultimul timp a fost perioada de pandemie și izolarea care a vent odată cu ea.  Cum te-ai adaptat la noile rigori aduse de contextul actual în care ne aflăm? Cum ai resimțit ca artist și ca om toată perioada asta?

G.L.: Inițial am subestimat efectul pandemiei asupra mea pentru că sunt în general un om liniștit care petrece destul de mult timp în casă și care are un cerc de prieteni relativ restrâns. Am crezut că statul în izolare o să fie la fel ca zilele în care mă refugiam de stres, în care veneam acasă să îmi schimb hainele din timpul zilei și să mă bucur de un ceai cald. Nu am realizat cât de mult o să se schimbe viața mea în momentul în care nu mai rămâne nimic care să pună în balantă comfortul interior cu responsabilitățile externe.

Brusc toată viața mea s-a mutat în casă fără sa am ceva de spus, nu mi-a mai acordat intimitate, iar productivitatea mea a început să scadă. Am început să mă simt singură, cu toate că vorbeam cu prietenii și familia, pană că și ridicarea din pat era obositoare, iar sursa mea de inspirație despre care v-am vorbit, lucrul vital desenelor mele, era singura care nu era de găsit în spațiul în care trăiam.

Nu îmi rămăsese nimic altceva de reprezentat înafara de mine, majoritatea materialelor cu care eram obijnuită să lucrez erau la prietenul meu, dar nu aveam de gand să renunt la creativitate, așa că am lucrat cu ce am putut și a aparut seria despre pandemie.

 

 

G.C.: Cum ți-ai construit stilul, cum l-ai defini ( dacă l-ai defini) și cât de important e experimentul pentru tine în artă?

G.L.: A durat mult până să găsesc o „formulă” pentru tipul de imagine pe care îl reprezint, iar experimentul a fost mereu o metodă de a îmi da seama ce vreau să includ sau să exclud din lucrări. Am început cu lucruri simple precum definirea liniei și după am învătat cu pași mărunți ce gamă cromatică mă reprezintă, care sunt elementele care trebuie să trimită la mine indiferent de lucrare etc.

Cu toate că simt o legătură puternică cu stilul pe care îl am nu cred că va fi vreodată definit. Țin foarte mult să creez ceva personal și automat se va metamorfoza odată cu mine și cu experiențele prin care voi trece.

 

 

G.C.: Personal, apreciez că promovezi prin lucrările tale reprezentări feminine de diferite vârste și înfățisări fizice diverse, în posturi naturale, jucăușe, relaxate.  Este un scop conștient de-al tău să vezi în desen și un mod de a combate stereotipuri de gen și a celebra diversitatea oamenilor?

G.L.: Îți multumesc! Mă bucur că ai observat asta pentru că este într-adevar vorba despre alegere. Înteleg de ce există anumite stereotipuri legate de gen, iar oamenii care reușesc să le îndeplinească merită sa le fie recunoscută frumusețea, dar vreau să îndrept lumina și către restul oamenilor care sunt la fel de frumoși.

Am ales să reprezint mai mult partea feminină deoarece există vizibil mai multe cerințe estetice din partea societății pentru ea față de ce cea masculină și sunt momente, de multe ori stânjenitoare, de care toate femeile se lovesc. Maitoate am auzit că ne-am îngrașat sau că am slăbit prea mult, că nu ne-am epilat cum trebuie sau că nu ar fi trebuit să ne fi tuns părul lung pentru că „e pacat de el că era frumos”. Bineînteles că toate astea sunt comentarii inofensive și chiar bine venite dacă ies din gurile oamenilor apropiați când le cerem părerea, dar problema este că se întâmplă și fără acordul sau curiozitatea nostră.

Pentru mine toți oamenii au acel „ceva” ce îi face speciali și, în consecință, frumoși, iar mesajul meu este următorul: este absolut normal să ai burtică, să îți crească păr pe corp, să ocupi spațiu fie el mai mare sau mai mic decât vor unii oameni. Nu ai cum să mulțumești pe toată lumea. Toți avem lucruri pe care vrem să le schimbăm la noi, și este ok să luăm măsuri pentru a fi fericiți, dar ar fi ideal ca acea modificare să fie facută cu dragoste și nu cu ură față de corp.

 

 

G.C.: Ce tip de ilustrator ai vrea să fii? Te tentează de exemplu ilustrația de carte?

G.L.: Momentan nu știu ce îmi rezervă viitorul, dar dacă există oameni care apreciază atât de mult ceea ce fac încât să dorească să le decorez creația cu ilustrațiile mele aș face-o cu bucurie.

G.C.: Am văzut pe pagina ta de instagram că îți termini anul acesta licența. Care este situația la nivel instituțional în România față de ilustrație? Crezi că universitățile țin pasul și încurajază artele de tipul new media, arta digitală, arta grafică?

G.L.: Nu cred că ilustrația este înteleasă în totalitate, pentru că este atât de versatilă și dinamică încât de multe ori nu îți lasă loc de gândire, este într-o continuă schimbare. Am observat o mică fractură între nou și vechi și înteleg că tranziția de la tradițional la digital poate fi interpretată greșit sau neînțeleasă. Nici lucrările mele nu au fost primite cu brațele deschise din prima, dar problema asta a dispărut odată ce am explicat direcția în care vreau să mă duc și ce vreau să transmit prin stil.

Cred că este nevoie de comunicare și întelegere din partea ambelor părți pentru că avem multe de învățat unii de la alții.

G.C.: Cum vezi scena artistică din România vizavi de ilustrație? Avem în România o cultură care să o promoveze? Ne poți da niște surse de inspirație pentru tine?

G.L.: Joey Yu, Ben Evans șisunt cateva din numele care îmi vin în minte. Le admir munca și ei m-au ajutat prin arta lor să îmi găsesc calea, dar nu cred că stilul meu este pe gustul maselor.

Cu toate că începe și la noi să existe o deschidere spre ilustrații am observat că există tendința de promovare a unui anumit tip de imagine, al celui aproape canonic în care toate personajele sunt vesele și au aceași conformație geometrică. Înteleg că este un stil frumos, mai ușor de înteles, dar în același timp închide ușile altor artiști care urmează un drum la fel de colorat, dar cu o imagistică mai nonconformistă.

Trăim într-o lume în care toți oamenii sunt consumatori de artă, iar cei fară studii în domeniu vor pune automat eticheta de „urât” și „strâmb” unei ilustrații realizate, de exemplu,  de mine în comparație cu una de la o reclamă televizată, sau o copertă de carte, care urmărește acel canon pe care l-am menționat. De aceea cred că ar trebui să promovăm mai multe stiluri, pentru că altfel o să rămânem toți cei care nu îndeplinim cerințele „stilului comercial” la un grup restrâns pe instagram fără puterea de a evolua.

 

 

G.C.: Dacă ai putea locui într-o ilustrație, care să devină lumea ta, cum ar arăta?

G.L.: Cred că aș alege ilustrația asta pentru că este inspirată dintr-o amintire drăgălașă. Eram într-un foișor al unei cabane de munte, ploua și un motan dolofan cu care am încercat să mă împrietenesc timp de o săptămână a venit să îl țin în brațe pentru că era speriat de tunete. Am stat cu el și l-am mângâiat până s-a oprit ploaia.