Untitled #11 / Gouache și acuarelă pe hârtie / 50 x 60 cm
Frunze moarte, veri disperate, gunoaie ascunse pe sub pătură maronie de anul trecut, șireturi de adidas, un schelet de animal aproape pulverizat și vântul care tot răscolește împrejurimile prevestind un incendiu care nu mai sosește. Cam asta îmi trecea prin cap atunci când am conceput lucrarea. Irvine Welsh spune că o zeitate îți distruge mai întâi aspirațiile și cu mult mai târziu, îți ia corpul în tărâmuri necunoscute, la o durată de timp deloc proporțională, aleatorie. E posibil ca asta să se fi întâmplat, atunci când am fost inspirat să-l creez.
Știu că m-am chinuit să asimilez ceva din tehnicile lui Van Gogh pe acel tablou și să pun culoarea direct din tub, neamestecată, cu furie și fără să o las să se usuce. Nu mă uit prea des la această lucrare, deoarece înseamnă un fel de pierdere pentru mine, (o zeitate îți ia întâi aspirațiile). Aș preferă să revizitez locul care m-a inspirat să îl fac, un petec secret de pământ ale cărui coordonate le știu doar eu. Metaforic vorbind: aspirațiile = longitudine; corpul = latitudine, rezultatul fiind actul creativ, materia sau o hartă individuală către un spațiu unde astfel de schimburi se pot efectua.
Există pentru fiecare un asemenea loc transcendental, unde s-a petrecut o transformare, unde am devenit mai mult sau mai puțin. Poate că dacă-l revizitez nu se întâmplă nimic. Dar îmi place să sper. (Dan Armand Stancu /Artist vizual)
