„The outside world must not come in, so windows are usually sealed off. Walls are painted white. The ceiling becomes the source of light… The art is free, as the saying used to go, to take on its own life”. (Brian D’Oherty)
Expresia “White Cube” a devenit lexicon pentru segmentul artistic curatorial și face referire la un spațiu expozițional asemănător unui cub alb, doar că la puritatea formelor lui matematice se adăugă și un strop de filozofie.
Să vedem acum, de unde picură stropul filosofic!
Denumirea de “White Cube” aparţine artistului şi criticului de artă Brian O’Doherty, expresie cu care a devenit celebru în Istoria Artei, mai exact o dată cu primele publicaţii din anul 1976. Una dintre ele este intitulată “Inside The Withe Cube/The Ideology of the Gallery Space” şi urma să schimbe metoda clasică de expunere a artei printr-un nou concept estetic şi filosofic cu rol de canonizare în artă.
O dată cu necesitatea artei de a fi expusă unui public cât mai larg şi implicit cu comercializarea acesteia în galerii, muzee şi case de licitaţii, ulterior în secolul XX, s-a dezvoltat şi conceptul de “White Cube”, spaţiul ideal de expunere al opereor de artă.
Noul concept a căpătat o valoare catchy nu doar pentru galeriile şi pentru adepţii lor cu aer urban, dar ulterior a fost aplicat şi de către conservatori ai muzeelor de artă ca MoMA.
White Cube este și status pentru două galerii de artă consacrate din Londra fondate de Joy Jopling în 1993 şi respectiv în 2003, ultima transformată într-o clădire industrială.
Necesitatea artei moderne de a investiga lucrurile în relaţie cu contextul lor a dus ulterior la transformarea spaţiului în obiect, a “contextului” în “text”. Spaţiul capătă valoarea unui obiect de artă , un status dat de Alan Ashes, pionierul artei conceptuale.
În 1970 în cadrul colegiului Pomona, a reconfigurat spaţiul interior al unei galerii, apoi a lăsat-o deschisă fără uşă, pentru ca lumina şi sunetele străzii să pătrundă în spaţiu ca elemnte experimentale.
Michael Asher, The Groundbreaking(sursa foto)
Ideea de de White Cube s-a materializat din nevoia artei de a fi canonizată cu un concept care are la bază natura religioasă a spaţiului.
Primii germeni ai conceptului de „White Cube” se desprind din catacombele egiptene şi din nevoia acestora de a păstra intactă energia spaţiului de lumea exterioară. Accentul cade pe liniştea canonică creată prin lipsa ferstrelor, prin puritatea formelor gemoetrice şi a pereţilor albi: „O imagine rămâne întipărită în memorie o dată cu spaţiul alb, ideal, care mai mult decât orice este o imagine unică, imaginea arhetipală a artei de secol XX” (Brian O’Doherty)
Spaţiul White Cube disimulează un spaţiu aproape natural, fără mise-a-scene, unde lucrarea de artă devine tabloul viu devorat de eternitatea şi de iluzia infinităţii a spaţiului alb.
Articol-Elena Ghiţoiu.
