Tasting the dream. Adriana Băloiu
Tasting the dream, Acrylic, spray acrylic /pânză, 50x40 cm, 2024
Lucrarea Tasting the dream face parte din cea mai recentă serie de lucrări și este un stop cadru pe o emoție. Lucrarea reprezintă un peisaj afectiv, un fel de imagine în pijamale a eului meu zilnic, ca și când aș colora într-un jurnal vizual, într-un atelier al minții. Mă trezesc, mă spăl pe ochi și ma bucur să simt apa rece pe piele în timp ce codițele cățeilor mei se mișcă în același ritm, al bucuriei. Forma neregulată, imperfectă, roz, plutind deasupra peisajului abstract reprezintă fix această emoție de bucurie care este, de altfel, sugerată și de titlu.
Seria care este încă în lucru vorbește despre meditație asupra căutării neobosite de a înțelege și de a mă poziționa în mijlocul vieții mele într-un mod armonios și armonizat cu propriile proiecții despre cum ar trebui să fiu. Aceste observații vizuale descriu un spatiu care ȋnregistrează ciclicitatea căutarii, gestica emoţiei, peisaje ale unui teritoriu emoțional. (Adriana Băloiu, artistă plastică)