Explorări | Artă și natură. Expoziția care celebrează natura de patrimoniu în incinta Domeniului Ion Ghica

Asociația D3M, în parteneriat cu Domeniul „Ion Ghica” de la Ghergani, organizează  pe data de 5 iunie, în intervalul orar 17.00-22.00, vernisajul expoziției vizuale Exploring | art and nature // Explorări | Artă și natură.  Expoziția de artă vizuală este amplasată în incinta domeniului istoric Ion Ghica - subscris evenimentului Rendez-vous aux Jardins 2021 și este deschisă publicului timp de o lună (4 iulie). Expoziția valorifică grădina istorică a Domeniului "Ion Ghica" și reunește lucrările a 49 de artiști diverși- care manifestă un interes special față de natură și mediul înconjurător.În cadrul vernisajului, de la ora 18.00, artista multidisciplinară & owner Alert Studio, Raluca Ilaria Demetrescu, invită publicul la  ziua ei de naștere, într-un  performance privit ca act de viață, cu demers personal și tentă feministă:"Vă invit pe toți, de ziua mea să petrecem împreună, participanți și la performanța vietii, a (pe)trecerii. Și cum nici o petrecere de tip performance nu funcționează fără cadouri, am decis să dăruiesc 10 acuarele originale realizate de mine. Subiecte neserioase? Feministe? Derută. Primii colectionari veniți, primii serviți." EXPLORING | ART and NATURE // EXPLORĂRI | ARTĂ și NATURĂ:"Patrimoniul domeniilor istorice de pe teritoriul României intră din ce în ce mai mult în circuitul cultural național și internațional. Funcțiunea acestor proprietăți care altădată serveau drept reședințe pentru familiile românești, se îndreaptă acum către nevoile publicului larg, către oamenii acestei țări de la sat și oraș.Asociația „Domeniul Ghica Ghergani”, cu viziune pentru acest loc și cu o responsabilitate pe măsură față de cultura românească, invită E T A J artist-run space și Asociația D3M să organizeze un eveniment de artă vizuală cu ocazia zilelor „Rendez-vous aux jardins”- un proiect francez care invită comunități și oameni să descopere într-o manieră estetică parcurile și grădinile publice sau private din diferite țări europene.Exploring | art and nature // Explorări | artă și natură este titlul dat acestei intervenții artistice de tip land-art sau inserție de artă în natura vegetală a Domeniului Ghica situat în Ghergani.Cu această ocazie creația artistică întâlnește monumentul arhitectural, natura vegetală din jurul acestuia și oamenii. Contrastul și dialogul dintre natural și artificial este întodeauna fascinant. Intervenția omului în natură și invers, intervenția cronologică a naturii asupra artefactului, generează o energie, un impuls creativ pe care trebuie să ni le asumăm și să le cultivăm prudent.Prudența în acțiunile noastre și grija pentru calitatea moștenirii pe care o lăsăm posterității sunt astăzi preocupări centrale.Intervențiile noastre în natură și în viața cotidiană se doresc a fi mai calculate ca oricând. Responsabilitatea este elementul cheie spre un viitor mai bun. Creația naturală ne oferă toate elementele necesare pentru ca noi înșine să fim creativi, dar utilizarea nesăbuită a resurselor naturale poate fi însă nocivă pentru om și deopotrivă pentru natură. Credem că arta poate avea un rol imens în acest demers de responsabilizare față de moștenirea istorică dar și față de natură.Parcurile din orașe, spațiile verzi, grădinile din jurul caselor sunt toate un elogiu adus naturii. Viața nu poate fi sărbătorită mai frumos decât în inima naturii fie ea și atinsă, modelată de mâna și gândul omului.Sărbătorim acum arborele, simbol străvechi al vieții și al lumii. Îl creștem cum putem noi mai bine, dar oricât de mult am încerca să controlăm formele lui vegetative, hazardul e mereu prezent în tot procesul. Oricât am încerca să-i dirijăm ramurile în așa fel încât să urmărească un anumit traseu spațial, ele vor fi întotdeauna mânate în direcții de neprevăzut și incontrolabile de noi. Hazardul, dirijat de tipare originare ne provoacă să reînvățăm, să recreăm și să recontextualizăm situații și forme știute.Procesele vegetative ale culturii noastre au nevoie de efervescența și diversitatea nutrienților pe care numai oamenii, toți laolaltă, le-o pot reda.Invităm pe toți să veniți să descoperiți peisajul botanic de pe Domeniul Ghica populat de creația și intervenția mai multor artiști vizuali români." Text [ Dumitru Gurjii ]Artiști invitați: Mihai BALKO, Liliana BASARAB, Zoltan BELA, Răzvan BOAR, Anca BOERIU, Eduard BĂLAȘ, Cătălin BURCEA, Alin CARPEN, Sergiu CHIHAIA, Sorin Dan COJOCARU, Antonia CORDUNEANU, Constantin DOCAN, Radu DUMITRU, Iulian CRISTEA, Raluca Ilaria DEMETRESCU, Dumitru GURJII, Lucia GHEGU, Teodora GAVRILĂ, Cristian Emil GHIȚĂ, Horațiu LIPOT, IRLO, Benny JACKSON, Paul Baraka MARAT, Lucian Sandu-MILEA, Mircea MODREANU, Răzvan NĂSTASE, Dragoș NEAGOE, Răzvan NEAGOE, Marian NISTOR , Robert OBERT, Maria-Livia ONETE, Radu PANDELE, Radu PANAIT, Beniamin POPESCU, Ioana POPESCU, Miruna RADOVICI, Pastila ROZ, Justinian SCĂRLĂTESCU, Ilina SCHILERU, Pulsar SINAPS, Ioana STANCA, Loredana STANCU, Ovidiu TOADER, Ana Cristina TOMA, Ruxandra TUDORAN, Andrei TUDORAN, Mihai ZGONDOIU, Ionuț ZEVIDEANU.PROGRAM:Sâmbătă, 5 iunie14:00-16:00 _ WORKSHOP de gravură: linotipie și monotipie17:00 _ Vernisaj Exploring |art and nature // Explorări |artă și natură17:00 - 22:00 _ desfășurarea evenimentului Exploring | art and nature // Explorări | artă și natură18:00 - Performance de Raluca Ilaria DemetrescuDeschis publicului: 10:00 – 22:00Duminică, 6 iunie10:00-19:00 _ Expoziție de artă // Exploring | art and nature // Explorări | artă și natură*** Parte din expoziție va rămâne deschisă spre vizitare timp de o lună, până pe 4 iulie 2021.Organizatori: ETAJ artist run-space sub egida Asociația D3M și Asociația Domeniul Ghica Ghergani.Parteneri: Muzeul Național al Țăranului Român, British Council, Centrul Ceh, Institutul Francez din România, Aqua Carpatica, Licorna Winehouse, Galateca, ALERT Studio, UNICAT, Atelier 030202, MNȚRplusC, Diptych Art Space, Samizdat, Asociația pentru Creativitate, E T A J Magazine, E T A J TV, E T A J on wheels.Parteneri media: ArteVezi, Propagarta, Radio România Cultural, RFI, Agenția de Carte, Biz, Kreatoria.ro, Nevăzuții.      

Previous
Previous

Vise încarnate. Expoziția cu tematică queer din cadrul galeriei Catinca Tăbăcaru

Next
Next

MNŢRplusC. Un concept care construiește comunități artistice de la firul ierbii