Mi se întâmplă rar să rămân cu gândul pentru mai mult timp la o expoziție, un film sau un eveniment la care particip. De obicei trec cu vederea peste multe aspecte care mi se par repetitive, poate chiar clișeice și ajung să fie îngropate în adâncul memoriei. Mai există însă și excepții: la Rezidența9, în urmă cu o lună am dat peste o abatere de la caz – The Somatist, The Entropist & The Skeptic, o expoziție cu ambianță fluidă în care totul părea că plutește, pe un ritm aparte. Expoziția a fost deschisă publicului, până în luna decembrie și a putut fi vizitată în spațiile galeriei Rezindența9.

‘The Somatist, The Entropist & The Skeptic‘ explică conceptul din spatele ei: ‘The Somatist’- este persoana care caută cauzele tulburărilor psihice în leziunile cerebrale și alte afecțiuni fizice, în vreme ce ‘The Entropist’ se poate referi la o persoană haotică, dezorganizată. ‘The Skeptic’ reprezintă scepticismul care ne este bine cunoscut și se regăsește într-o oarecare măsură în fiecare dintre noi.

Fiecare încăpere a spațiului expozițional de la Rezidența9 era destinată unei lucrări. Când spun lucrare, mă refer la structuri elaborate tehnologic, gândite pentru a fi interactive cu publicul. În prima cameră a galeriei, artiștii au instalat o serie de ustensile de laborator- baloane cu fund rotund- în care au inserat împreună cu lichid și câte o frunză complet albă. Tot acest sistem complex de pompe și cabluri era legat de un mic pulsoximetru, rezultatul final fiind transpunerea pulsului participantului sub forma mișcării frunzelor. Am stat și am privit o vreme cum fibrele vegetale complet vizibile tremurau, ghidate complet de ritmul bătăilor inimii mele. Experiența mi s-a părut parcă ruptă de realitate și am simțit cum mă conectez cu frunzele, a căror culoare albă le făcea să pară eterice.

 

 

Pulsul nu este transpus sub altă formă doar în cadrul respectivei instalații. Cel mai ingenios mi s-a părut un sistem de măsurare în care același mecanism realizat cu ajutorul pulsoximetrului îți reda bătăile sub forma unui aparat, care la fiecare impuls crea câte un val. Cu cât mai rapide bătăile inimii, cu atât mai tulburi și agitate deveneau micile valuri din recipientul controlat de aparat, întreaga instalație ajungând să se clatine de parcă ar fi putut chiar să cedeze. În camera alăturată, artiștii au montat un alt aparat ce era dependent de amprenta umană pentru a funcționa. Odată ce mecanismul era activat, în urma menținerii degetului pe un senzor, o vibrație puternică era produsă de instalație, ce era apoi propagată în lichidul din cadrul containerului ce alcătuia aparatul. Toate lucrările și sunetele pe care le emiteau confereau spațiului de la Rezidența9 o atmosferă futuristă, desprinsă de ceea ce se afla pe partea cealaltă a ușilor galeriei. Senzația era de parcă m-aș fi aflat într-unul dintre acele laboratoare din filmele SF, în care se pregătește un experiment care ar năpăstui planeta.

 

 

Sunt de părere că cea mai de interes lucrare fost o instalație video, care imersa publicul în experiența expozițională. Prin intermediul unei aparaturi cu senzor, mâna participantului era înregistrată timp de câteva secunde, secvența video fiind ulterior proiectată pe unul dintre pereții spațiului. Toate scurtele înregistrări erau contopite apoi într-un singur film, în care mâna căpăta diferite mărimi, forme și rotunjiri, asemenea unui corp de lut modelat. Mi-am recunoscut chiar propria palmă în cadrul acelei transformări continue, grație unghiilor lungi și a inelului, instalația păstrând elementele distincte și recognoscibile ale fiecărei mâini. Lucrarea respectivă devenea un joc în care miza era să recunoști partea din tine. Sunetul repetitiv pe care îl difuza instalația video era apăsător, parcă aproape hipnotic și se răspândea în toate încăperile din galerie, făcându-te să se simți de parcă tu erai cel pe care se experimenta acolo.

Nu pot să închei acest articol fără să vorbesc și despre artiștii a căror viziune a făcut posibilă hibridizarea dintre uman, tehnologic și natural sub forma unui rezultat artistico-interactiv. Echipa a fost formată din Floriama Candea, Sabina Suru & Andrei Tudose și Cătălin Creţu, cei patru având cunoștințe în domeniul tehnologiei, al științei și mai ales o mare afinitate pentru artă. Artiștii au căutat să lucreze cu medii atipice și să redea prin intermediul instalațiilor video și al mașinăriilor rezultatele unei cercetări în care rezultatul artistic, aflat la granița dintre uman și robotic, îmbină cele două elemente într-un tot armonios.

Sunetul de fundal, care era exact acela al unei aparaturi futuriste, alături de luminile intense albe și bleumarin ce umpleau fiecare încăpere au completat perfect instalațiile experimentale ce au format expoziția. Mâna a devenit la „ The Somatist, The Entropist & The Skeptic” atributul prin care umanul s-a diluat și a controlat tehnologicul, regăsindu-se în pulsațiile mecanice sau in proiecțiile video.

Photo Credit: Tudor Popa.

 

 

Anne-Marie Lolea este studentă în anul al II-lea la Facultatea de Istoria și Teoria Artei, din Universitatea Națională de Arte București. Are un mare apetit pentru tot ceea ce înseamnă viață culturală, fiind prezentă, pe cât poate, la majoritatea evenimentelor din oraș. Nu de mult timp a început să concretizeze această pasiune într-o activitate creativă, scriind despre artiștii, galeriile și lucrările cu care intră în contact și despre care simte că are ceva de spus.