The Domino Effect 3. Expoziția de grup de la GAEP, în care artiștii s-au promovat reciproc

 

Iarna de-abia trecută, s-a deschis la GAEP a treia expoziție cu efect Domino, care are la bază colaborarea dintre dintre artiști ai galeriei și invitații lor. Expoziția intitulată The Domino Effect 3 a fost deschisă publicului timp de trei luni și este rezultatul unui sistem de colaborare între artiști bazat pe invitații.
Fiecare dintre cei șase artiști reprezentați de galerie a răspuns provocării adresându-și invitația către un alt artist pe care îl apreciază. Prin urmare, douăsprezece nume care au alcătuit, prin creația lor, cea de-a treia ediție a „The Domino Effect” au format 6 perechi (reprezentant-invitat): Răzvan Anton, reprezentant Gaep, l-a avut alături pe Mihai Șovăială; Vlatka Horvat și Kristina Horvat Blažinović; Sebastian Moldovan și Alina Manolache; Damir Očko, alături de Marko Tadić; Mihai Plătică împreună cu Răzvan Boțiș și nu în ultimul rând, Ignacio Uriarte, însoțit de Diogo Pimentão.

Voi continua însă, cu expunerea a doar câtorva dintre lucrările care mi-au atras atenția în mod particular:

 

 

 

Damir Očko:

Voi începe turul cu Damir Očko, artistul croat care m-a atras prin excentricitatea lui. Damir este un personaj al scenei drag, pentru el ținutele flamboiante, pudrele, latexul și tocurile ascuțite făcând parte dintr-un „statement look” bine pus la punct. „Morphine Hit Boa”, colajul realizat de Očko, prezintă în straturi și substraturi cromatice puternice fobia de a fi legat, întocmai prin trupurile filiforme ale șerpilor boa. Lucrarea face parte dintr-o serie de colaje ce urmăresc redarea a diverse fobii într-o manieră a spiritului drag, fiind folosite pattern-uri și materiale specifice acestei scene vibrante de afirmare. Ironia a făcut ca privirea să îmi fie legată încă de la început de ceea ce se presupune a fi o transpunere a fobiei de imoblizare, fiind prinsă ca într-o capcană de șerpii care formau vârtejuri de culori și întortocheri.

 

 

Diogo Pimentão:

O altă capcană vizuală în care am picat a fost cea a lui Diogo Pimentão, atunci când în încăperea alăturată am zărit pe unul dintre pereți „Continuous (transverse)”. Creația, pe care eu o bănuiam a fi la început o bară solidă de metal, s-a dovedit un mulaj de hârtie, a cărui suprafață a fost apoi acoperită cu grafit. Aspectul lucios conferit de textura și proprietățile grafitului, precum și îndreptarea în sus a „barei de metal” îi confereau imaginea unui construct dur și greoi, care ar fi produs o vibrație metalică specifică dacă l-am fi lovit puțin. Experimentarea cu diferite materialități pare a fi atuul lui Diogo, întrucât cu ajutorul cimentului și al grafitului, realizează „Matter (language disorder)”. Aici, el urmărește să redea figura creierului uman, pe care îl împarte în patru camere ale materiei cenușii și celei albe.

 

 

Răzvan Anton: 

Alăturat lucrărilor lui Pimentão l-am văzut expus și pe Răzvan Anton, care a alipit în mod ingenios o serie de hârtii perforate, pe care a desenat cu un pix cu mină albastră, pentru a obține în final un rezultat asemănător unei role pe film proaspăt scoasă din aparat. Creația, denumită „Fading Study (Forest Path)”, redă o documentare realizată de către artist asupra fotografiilor făcute de tatăl său între anii 70 și 80. Procesul prin care Răzvan elaborează o lucrare nu este chiar atât de simplu: mai întâi, desenează pe hârtie modelul cu un pix cu mină, apoi pune un ecran transparent cu fotografia din arhivă deasupra. Rezultatul final este lăsat pe fereastră, la soare, unde lumina naturală acționează asupra sa.

 

 

În subsolul GAEP:

Am fost condusă apoi în subsolul galeriei – un spațiu alternativ, care completează expoziția. Un loc ideal inclusiv pentru proiecțiile video (cum ar fi scurtmetrajul Alinei Manolache, prin care documentează percepția pe care inteligența artificială o are asupra omului), care au aici parte de întunericul și de liniștea mormântală (până la urmă mă aflam sub nivelul solului!) necesară.

 

 

Și aici, firește, am fost inițial întâmpinată de o masă de cocktail-uri realizate de Damir Očko, rețeta pentru fiecare amestec în parte fiind prezentată pe câte o carte poștală. Ingredientele includeau confeti, machiaje, bijuterii și tot soiul de resturi de la show-uri drag.

 

 

Într-un alt colț, o structură realizată prin tehnica papier-mâché de Sebastian Moldovan lua forma unui bolovan masiv supendat de o singură sfoară din tavan. Lucrarea artistului român se numește „The Incredible Lightness of Kittens”, iar prin cadrul acesteia reușește să realizeze, asemenea lui Diogo Pimentão, un artificiu vizual care să te inducă în eroare cu privire la materialitatea lucrării- hârtia devine brusc cel mai dur și, în același timp, maleabil medium cunoscut artistului.

 

 

Ce este specific expoziției de grup „The Domino Effect 3”, după părere mea, este de fapt sarcina ce îi revine vizitatorului, de a stabili punctele comune, ce îi leagă pe artiștii din cadrul evenimentului. Libertatea tematică de care au avut parte, cât și oportunitatea reprezentanților galeriei de a-și atrage în cadrul spațiului expozițional câte un apropiat din mediul artistic au fost un moment de afirmare a susținerii pe care artiștii și-o oferă între ei la nivelul comunității plastice, atât locale, cât și globale.