Mimi Pleșoianu. Kitsch cu kitsch se face artă

Kitsch-ul a fost descris de criticul Clement Greenberg  în 1939 în eseul „Avant-garde and kitsch” ca fiind singura cultură universală. Apăsat de amploarea fenomenului care acaparează tot globul, Greenberg încadra în categoria „kitsch” cam tot ceea ce este înțeles astăzi prin cultura pop: calendare cu fete pin-up, filme de la Hollywood, cântece de la radio, reviste de benzi desenate, sau revista New Yorker (kitsch „high class”) fiind câteva exemple date de el.

În contemporaneitate poate părea stranie o demarcație atât de clară dintre cultura înaltă și cea de masă, însă noțiunea de kitsch a rămas, chiar dacă devine tot mai greu de punctat ce anume desemnează. Etimologic provine din cuvântul german kitschen, de unde are sensul unui gunoi din stradă. Devine astfel tot mai evident că atitudinea față de el, de la acceptare până la respingere, cuprinde o perspectivă mai largă, care ascunde asumpții cu privire la ce este frumos și bun, demn de a fi văzut de ceilalți. Artiști de pretutindeni rescriu narațiunea kitsch-ului, așa cum este artista emergentă Mimi Pleșoianu, proaspăt absolventă de master la secția de pictură UNARTE.

Încă de la prima vedere, din lucrările ei, reiese o atitudine care nu caută să ironizeze sau să privească superior clișee și tipare de reprezentare catalogate adesea drept kitsch, ci să le îmbrățișeze stilistic trasformându-le în teren de auto-explorare. Super-eroii din lucrăriile ei se împart adesea în: clovni, jucării, păpuși, pisici, inimioare. Nu se sfiește să coloreze cât mai viu în nuanțe de roz, fucsia, verde neon sau pasteluri, culori care în general sunt stereotipizate ca fiind superficiale și asociate cu genul feminin.  Re-contextualizarea unor astfel de imagini pe care ea le integreaza în poveștile imaginarului propriu, pot face privitorul să revalorizeze obiecte din jur pe care le-ar putea de altfel considera fie expirate, fie lipsite de importanţă.

Am fost curioși să aflăm mai multe despre lumea în jurul căreia sunt construite lucrările ei și rezultatul îl puteți vedea într-un interviu exclusiv pentru artevezi; dar nu înainte să vă spun, că lucrarea lui Mimi Pleșoianu a fost selectată câștigătoare de către curatorul Ioana Marinescu în cadrul concursului  /UNTITLED, în ediția a 6-a,  concursul dedicat de artevezi artiștilor emergenți.

 

 

Gabi Gherciu: Lucrările tale sunt foarte asumate cu privire la utilizarea esteticii kitsch. Povestește-ne ce înseamnă pentru tine kitsch-ul și de ce ai ales această manieră stilistică de a-ți transpune ideile?

Mimi Pleșoianu: Kitsch-ul înseamnă în primul rând pentru mine o lume spontană plină de culori și forme care este la nesfârșit înnoită cu noi elemente. Este un loc de joacă imaginar în care mă simt în largul meu. Cel puțin pentru etapa de creație în care mă aflu acum, kitsch-ul se potrivește foarte bine genului de idei cărora vreau să le dau formă. În plus, mă ajută să privesc lumea mai detașat și să dau ideilor caracterul ludic tipic pentru mine. Îmi plac foarte mult și ideile camp despre frumusețe și sunt sigură că ele îmi influențează perspectiva asupra artei și a lumii în general.

 

 

G. C.: Ce putem învăța despre artă de la kitsch?

M. P.: Pe mine kitsch-ul m-a învățat că arta poate îmbrăca mai multe forme decât am fost noi obișnuiți să percepem. Însuși termenul de artă a devenit relativ pentru mine de când lucrez cu kitsch-ul. Mi-am dat seama că bagajul nostru cultural nu este compus numai din capodopere ale „marii arte”, și nici nu ar trebui să fie așa. Kitsch-ul ne arată că arta este spontană, schimbătoare și fluidă. Nu consider kitsch-ul un fenomen nociv, dimpotrivă, cred că ne obligă să ieșim din zona de confort și să ne schimbăm, din când în când, perspectiva.

 

 

G. B.: Lucrările tale sunt eclectice din punct de vedere stilistic. De unde sau din ce îți cauți inspirația stilistică și temele abordate?

M. P.: De obicei îmi găsesc inspirația în obiectele care mă înconjoară sau în cinematografie, dar sunt mereu în căutare de noi idei sau povești așa că niciodată nu știi de unde pot apărea. Uneori, o întâmplare amuzantă sau un sentiment pe care îl am la un moment dat dau naștere unei ilustrații sau chiar unei mici benzi desenate. În ultimul an am început să fiu mai atentă la trăirile mele interioare și să extrag de acolo idei pentru posibile viitoare proiecte. În ceea ce privește estetica, nu cred că voi renunța prea curând la kitsch. (hehe)

 

 

G. C.: Hai să vorbim puțin despre pisicile maneki-neko! Sunt prezente peste tot în vitrine, în magazine, în casele oamenilor, dar nu multă lume știe că se numesc așa sau ce origine au. Ne poți povesti despre ele? Ce te-a determinat să reprezinți recurent acest tip de obiect în lucrările tale?

M. P.: Într-adevăr, puțini oameni cunosc povestea pisicilor norocoase, deși le vedem peste tot. Momentul când mi-am dorit să transform simpatia mea pentru ele într-un proiect de pictură a fost după vizionarea documentarului “Sans soleil” de Chris Marker.  Atunci am aflat despre latura lor totemică și m-a incitat dualitatea dintre obiectul kitsch cunoscut de noi toți și mica zeitate felină pe care o reprezintă. Am dedicat proiectul de licență acestei teme și am învățat în acest fel multe despre kitsch și cum se manifestă. De atunci, maneki neko apare uneori în ilustrațiile mele, chiar dacă proiectul propriu-zis s-a încheiat demult. Cred că e un simbol care va rămâne mereu cu mine pentru că marchează începutul carierei mele de artist.

 

 

G. C.: Cultura asiatică reprezintă o sursă de interes pentru tine?

M.P. : Da, îmi găsesc ușor inspirația în cultura asiatică. Aceasta oferă, din punctul meu de vedere, foarte multe subiecte interesante intrate în cultura pop care au potențial să devină punctul central al unui proiect. Mă interesează mai ales felul în care simboluri sau obiecte orientale circulă pe glob și cum sunt ele decontextualizate și înțelese, în special în era tehnologiei în care trăim. Maneki neko este numai unul dintre exemple.

 

 

G. C.: Tehnic vorbind, ce materiale folosești pentru realizarea lucrărilor?

M. P.: În ceea ce privește pictura, lucrez cu vopsele acrilice pe pânză, iar uneori adaug paiete, sclipici sau hârtie colorată pentru un plus de kitsch-oșenie. În ceea ce privește ilustrația, folosesc acuarele, markere și creioane colorate pe hârtie. Recent am început să experimentez și cu ilustrația digitală.

 

G. C.: Am văzut că ai decis recent să îți extinzi imaginile și sub formă de calendare. Plănuiești să te dezvolți în afara ariei de pictură spre alte medii vizuale?

M. P.: Da, dintotdeuna am cochetat cu mai multe medii de exprimare, deși am ales să studiez pictura. În ultimul an, am lucrat la o carte de benzi desenate care este aproape finalizată. Calendarele 2021 reprezintă o extensie a sa conținând detalii din poveste. Îmi place să creez ilustrații pentru povești imaginare sau pentru mici întâmplări reale pe care îmi doresc să le țin minte. Nu cred ca m-aș putea limita vreodată numai la pictura de șevalet. Mi s-ar părea că nu pot spune tot ce îmi doresc. La finalul lui 2019 am extins proiectul clovnilor ucigași (proiectul de disertație) printr-o instalație și vreau ca în viitor să experimentez mai mult cu acest mediu nou pentru mine.

 

 

G. C.: Dacă ai putea locui într-o imagine ( din orice mediu vizual) care ar fi ea?

M. P.: Ce greu este să aleg numai una singură! Cred că de-a lungul timpului mi-am dorit să locuiesc în multe imagini (și aici mă refer în special la pictură). M-am gândit bine și, în acest moment, aș vrea să mă aflu aici: