Issara Mihail. O călătorie exotică

Jocul de selecție  /UNTITLED m-a întors cu gândul la cum se raporta generația proaspăt absolventă de acum zece ani, când terminai cursurile universității de arte și îți puneai problema, de-aici încotro? Este un moment critic în care în mod independent și responsabil îți asumi o direcție: fie mergi pe formulele mai ”safe” financiar și te apuci de design, publicitate sau gaming, fie iei taurul de coarne și te lupți cu angoasele condiției de artist tânăr emergent. Sau te ambiționezi să le faci pe amândouă și vezi cât reziști în ritmul ăsta.

Una din propunerile pe care le-am primit pe instagram în cadrul concursului /UNTITLED a venit din partea artistei Issara Mihail.

Mi-a atras atenția nevoia ei de a se identifica, prin limbajul decorativ al elementelor de clară influență orientală, cu arta japoneză, mai precis cu ce este tributar și generat de mișcarea ukiyo-e, până azi. Globalismul permite permutări și asimilări fără precedent, ceea ce face posibilă o re-contextualizare a unui tip de ilustrație de influență japoneză, practicată de o artistă-ilustrator, Laura Callaghan, una din sursele de inspirație precizate de Issara. Mediul de lucru s-a schimbat de asemenea, așa că majoritatea ilustratorilor optează pentru versiuni moderne ale pensulei, de tip markere-acuarelă și pen-uri care îți permit efecte de tranziții între pigmenți total novatoare pentru generația mea, care a cunoscut carioca simplă.

I-am propus un pig-pong scurt din întrebări care invită la răspunsuri concise, din care să le ”citim” un pic mai în amănunt. Vă invit și pe voi să-i parcurgeți răspunsurile într-un interviu dedicat exclusiv pentru artevezi:

 

 

Ilina Schileru: Ce te atrage în mod special către orientalism?

Issara Mihail: Am văzut foarte multe filme chinezesti încă de când eram mică și m-a atras răbdarea și atenția lor pentru detalii. Toată cinematografia orientală are o finețe aparte: jocurile de falduri, culoarea roșu, bogăția, gesturile subtile, luptele în pădurile de bambus – sunt o continuă fascinație pentru mine. Cel mai mult m-a impresionat “Casa pumnalelor zburătoare”.

Pe lângă filmele chinezești, am citit și câteva cărți despre Japonia cum ar fi “Memoriile unei gheișe” sau “Uimire și cutremur”.  Acum câțiva ani, în dorința de a afla mai multe despre cultura japoneză, mi-am procurat un volum cu piese de teatru de Chikamatsu Monzaemon, un cunoscut dramaturg japonez. Scrierile lui au fost ulterior urcate pe scena kabuki, unde s-au bucurat de un mare succes. Preferata mea este “Indrăgostiții de la Amijima”, unde apare pentru prima dată termenul de “shinju” care reprezintă ultimul act de iubire și anume: dublul suicid. Am meditat o vreme pe tema asta până când am ajuns să o folosesc în diverse lucrări de-ale mele. Mă inspir mult din melancolie, romanță, moarte.

 

 

 

I. S.: Care sunt artiștii care îți plac și te inspiră în momentul de față?

I.M.:  Sunt mulți artiști care mă inspiră, în special pentru că mă interesează mai multe ramuri ale artei. Cea mai mare influență asupra mea la nivel plastic o au stampele japoneze. Uneori mă strecor la Cărturești la subsol și mă delectez cu câte un album ukiyo-e. Cei mai populari sunt Katsushika Hokusai și Utagawa Kuniyoshi. Iar dintre artiștii contemporani, i-am descoperit acum câțiva ani pe tattoo-artistul coreean Oozy și pe Laura Callaghan. Sunt foarte mișto: el are o linie fină și abordează teme anime/japoneze iar ea are o viziune aparte și o cromatică foarte fresh, fiind orientată spre detalii.

 

 

I.S.: Care e ritmul tău, desenezi zilnic sau în salturi, cu pauze între sesiunile de lucru?

I.M.: Îmi ia mult timp să termin o lucrare. Chiar vorbeam de curând cu un alt prieten artist care îmi spunea să nu-mi fac atât de multe griji în privința asta, că el cunoaste pe cineva căruia îi ia o lună să termine o planșă. Evident că m-am amuzat: mie îmi ia luni de zile să termin o lucrare! Dar asta și pentru că fac mai multe în paralel.

Uneori lucrez zilnic, alteori stau și îmi culeg inspirația, chiar dacă nu e neapărat vizibil. Tot timpul am considerat că un creator niciodată nu “pierde timpul”, ci doar are perioade în care “inspiră și expiră”. Cu toate astea, mă gândesc la lucrări de ani de zile și îmi vine greu să mă adun să le încep. Cred că gândesc prea mult, asta e problema. Uit să mai fiu prezentă. Sunt captiva propriei mele minți.

 

 

 

I.S.: Ce te motivează să lucrezi, mai ales în contextul post-lockdown pandemic?

I.M.:  Toată perioada asta cu lockdown-ul m-a ajutat foarte mult. Am reușit să mă desprind de lucrurile din exterior și să mă focusez pe creațiile mele.  Având o mulțime de proiecte “în schiță”, am început să simt nevoia de a acționa, de a ieși din zona de confort în care doar meditez asupra lor. Cred că e o urmare cât se poate de naturală când vine vorba de muncă – să iasă la iveală, să se materializeze. Nu știu de ce, nu mi-a plăcut niciodată să arăt ceea ce lucrez. Probabil consider arta ca fiind ceva intim, personal. Totuși, trebuie să mă obișnuiesc să expun ca să mă pot dezvolta ca om/artist.