Despre arta din offline și S-online cu Iuna Șerban

Migrația mediilor artistice din offlline  în spatiul digital privită ca pe o formulă de acces către un public mai mare, nu mai e o surpriză pentru noi, cu atât mai mult în contextul actual al situației pandemice, care limitează țelul artistic prin distanțarea față de public. 

Totuși, în artă, avantajul este că se pot găsi soluții alternative, iar rezultatul poate fi cel puțin creativ, dacă nu inedit, așa cum s-a întâmplat în cazul artiștilor de la ETAJ on wheels, când au  expus recent pe mijlocul unui lac din nordul Bucureștiului: În sălbăticia naturii, restricțiile crizei generează adevărate manifestări artistice!

Dar chiar și așa, nu ai cum să nu devii nostagic când te gândești la mediul acustic din spațiile închise, care ne obișnuia cu desfătări senzoriale în săli de concerte camerale în ambianțe live experimentale, în săli dedicate…și atunci îți pui întrebarea: oare cum se manifestă prin ascultători vibrația unui material sonor de arhivă transferat și filtrat în mediul digital? Este o întrebare care m-a urmărit constant, aproape de fiecare dată, când mă întâlneam la scroll pe facebook cu update-uri ale proiectului S-Online inițiat de MARe cu sprijinul primit din partea Ministerului Culturii prin ACCES ONLINE 2020. Și se merită știut că înainte de S-online a existat Soneria, un concept pentru live performances, care se desfășura în sala auditorium de la subsolul muzeului, coordonat de Ioana Iuna Șerban (curator MARe) și curatoriat de artistul Bogdan Scoromide. 

Aici, erau invitați să performeze artiști experimentaliști de excepție de pe scena locală precum: Silly Conducor, Diana Miron, Sian Brie ș.a. Însă a fost nevoit să migreze prea repede către mediul online, pe canalele MARe soundcloud si youtube unde sunt redate materiale de arhivă din auditorium, interviuri cu artiștii selectați în S-online și alte compoziții sonore. 

 Mi-am dorit să aflu mai multe despre necesitățile, avantajele și dezavantajele unui astfel de proiect în mediul online, așa că i-am luat întrebări și am deschis dialogul cu Iuna Șerban, într-un interviu acordat exclusiv pentru artevezi:

 

Iuna Șerban în sala auditorium din MARe

 

Elena Ghițoiu: Înainte de S-online, în mediul offline, a existat proiectul Soneria coordonat de tine în sala auditorium a muzeului MARe.  Care era principalul scop al Soneriei in mediul offline si cu ce input vii acum, pentru implementarea lui online?

Iuna Șerban: Proiectul Soneria își propunea două lucruri:  să prezinte, să expună, să catalizeze și să promoveze scena de muzică experimentală românească și  să creeze în fiecare eveniment al său o experiență aparte prin locul unde era plasat – Auditorium-ul de la subsolul MARe.

Acum, desigur, poate că denumirile ce vizează această branșă sunt multe și nu se suprapun între ele: spunem generic muzică experimentală, dar totodată există și experiment sonor, sau sound art, sau improvizație sonoră. Într-un fel, în România, le regăsim pe toate acestea, de la primele tentative de spectralism din anii 60-70 la creațiile digitale de astăzi. Le mai numim muzică? Sintagma muzică experimentală poate este desuetă, scăpătată, incompletă. De la muzică s-a alunecat la sunet, dar în lucrările pe care le-am ascultat de la tinerii artiști români, nu mi s-a părut a fi vorba de sunet descompus/deconstruit, ci de o nouă concepție despre compoziție, despre mediile care propagă sunetul.

Spațiul offline este azi cel predilect unde găsim compoziții sonore – desigur, el nu se compară cu experiența unui „concert”, a unui eveniment live, a unei improvizații live. Ceea ce prezentăm în S-online sunt compoziții deja create (pentru care artiștii au avut timp să lucreze și să finiseze) pe care le propunem în platforme online deja existente: SoundCloud, Youtube, apoi pe site-ul muzeului mare.ro. De vreme ce seria de evenimente sub egida Soneria nu a mai putut continua în pandemie, a fost binevenit call-ul dat de Ministerul Culturii numit ACCES ONLINE 2020 unde toate proiectele se desfășurau exclusiv online. S-online este așadar un proiect finanțat de Ministerul Culturii și astfel, pe platformele menționate mai sus, programul Soneria a putut avea un „after-life” în online, unde userii pot asculta compoziții de artă sonoră românească, create de artiști ce lucrează cu sunetul (și nu numai, și cu video-ul și cu imaginea). Cred că este necesar să formăm un public care să înțeleagă arta nu în afara imaginii ci alături de imagine, în sunet, în acea intimitate (aparent) non-imagistică pe care o oferă sunetul. Aceste lucruri și le propune S-online în continuarea programului Soneria.

 

 

E.G.: Să nu uităm că faci parte din echipa de curatori a muzeului MARe, ai curatoriat una dintre cele mai vizitate expoziții din muzeu-Fete de vis/Fair Maidens și principalele tale activități aici gravitează în jurul artei vizuale. Ce inseamnă acum  pentru tine să coordonezi o platformă de sunete? Te-ai gândit cumva și la o expoziție de sunete? Oare cum ar arăta?

I.Ș.:A fost o schimbare trecerea de la arta vizuală, pe care o metabolizasem treptat, către arta sonoră pe care o cunoșteam mai mult din crâmpeie. Dar cred că e o chestiune de (auto)instruire și cu timpul voi acumula mai multă înțelegere pentru zona de sunet care are alte cerințe, alte modalități, alte tehnici. Fără să am pretenția că „simt” sunetul sau muzica în vreun fel mistic, știu că am interesul și curiozitatea să aflu mai mult despre acestea și să văd cum pot fi considerate din punct de vedere curatorial. Până acum am doar câteva schițe de idei despre expoziții de sunet și creație sonoră – mai mult am stat să citesc ce au făcut alții în acest sens: cum poate fi expus sunetul? Ce spații îi creezi, cum îl delimitezi sau cum, dimpotrivă, îl lași să locuiască printre celelalte sunete. Cum văd eu, sunetul și creația sonoră îți oferă un anumit dramatism (în sensul bun!) ce ar putea fi explorat într-o expoziție.

 

 

E. G.: Vorbește-mi despre evenimentele Soneria.

I.Ș.: Astfel s-au aliniat astrele încât programul Soneria a avut doar 3 evenimente, apoi s-a declanșat pandemia, a început carantina, s-au închis toate, dar nădăjduim să reluăm din toamnă evenimentele, de văzut care vor fi în acel moment condițiile ca acestea să se desfășoare în siguranța.

Însă cele trei evenimente din decembrie, ianuarie și februarie ne-au dat – mie, lui Bogdan Scoromide (curatorul programului) și echipei muzeului – speranțe frumoase despre cum se pot încadra și integra compozițiile și improvizațiile sonore la MARe, în Auditorium. A fost ceva hipnotic în fiecare dintre aceste evenimente, prima a fost Diana Miron, apoi Sian Brie, apoi Silly Conductor. La toți trei, neoanele din Auditorium au fost stinse, a fost lăsată doar o lumină difuză care să-i decupeze pe artiști alături de jocul de umbre alcătuit pe pereți, în rest sala era în întuneric, iar acest lucru a contribuit la intimitatea momentului. Cred că niciunul dintre evenimente n-a durat mai mult de o oră, dar acel moment a constituit o călătorie într-o lume paralelă. Diana Miron și Sian Brie au fost colegi la Conservator, la jazz, iar creația lor sonoră mi-a părut o fragmentare și reconsiderare a sunetelor de jazz, prin voce și vioară și modulațiile vocii abil și totodată intens jucate (la Diana) și prin chitară (la Sian). Dacă ei doi s-au folosit de „instrumente” tradiționale al căror sunet era recompus, Silly Conductor a venit cu muzica obținută digital, din setup, din mixer, cu efect șamanic.

Sperăm să putem relua Soneria și să o deschidem cât mai mult, să-i construim un public interesat.

 

 

E. G.: Care ar fi instrumentul principal la care ai vrea sa cânți dacă ai fi o compozitoare sau o interpretă de muzică contemporană?

I.Ș.:Țambal/xilofon. Racordate și la vreun program cel mai probabil, căci nu-s sigură de dexteritatea mea de-a mânui instrumentele.

E. G.:În caliate de curator, ce mesaj de inspirație ai pentru artiștii aflați la început de drum?

I.Ș.:Ținând cont că și eu sunt curator la început de drum ceea ce știu până acum – și se aplică deopotrivă artiștilor și curatorilor – este faptul că e nevoie de muncă multă. Poate nu e tocmai un mesaj inspirațional, ci unul ușor demotivațional, în sensul că ne vine să ne întrebăm „și totuși când se mai termină munca asta, când îi vedem și roadele?”. Nu știu, pot doar îndulci: e vorba de muncă făcută pasional.