The Somatist, The Entropist & The Skeptic. Expoziția unde pulsul a devenit experiment la Rezidența9
![](http://static1.squarespace.com/static/675545a1d029a1113c774b9b/67554eb0bca7574e87d298d1/67554f33bca7574e87d2c1db/1733644083026/323931561_675452950929589_1504964014294817618_n.jpg?format=original)
Pulsul nu este transpus sub altă formă doar în cadrul respectivei instalații. Cel mai ingenios mi s-a părut un sistem de măsurare în care același mecanism realizat cu ajutorul pulsoximetrului îți reda bătăile sub forma unui aparat, care la fiecare impuls crea câte un val. Cu cât mai rapide bătăile inimii, cu atât mai tulburi și agitate deveneau micile valuri din recipientul controlat de aparat, întreaga instalație ajungând să se clatine de parcă ar fi putut chiar să cedeze. În camera alăturată, artiștii au montat un alt aparat ce era dependent de amprenta umană pentru a funcționa. Odată ce mecanismul era activat, în urma menținerii degetului pe un senzor, o vibrație puternică era produsă de instalație, ce era apoi propagată în lichidul din cadrul containerului ce alcătuia aparatul. Toate lucrările și sunetele pe care le emiteau confereau spațiului de la Rezidența9 o atmosferă futuristă, desprinsă de ceea ce se afla pe partea cealaltă a ușilor galeriei. Senzația era de parcă m-aș fi aflat într-unul dintre acele laboratoare din filmele SF, în care se pregătește un experiment care ar năpăstui planeta.
Sunt de părere că cea mai de interes lucrare fost o instalație video, care imersa publicul în experiența expozițională. Prin intermediul unei aparaturi cu senzor, mâna participantului era înregistrată timp de câteva secunde, secvența video fiind ulterior proiectată pe unul dintre pereții spațiului. Toate scurtele înregistrări erau contopite apoi într-un singur film, în care mâna căpăta diferite mărimi, forme și rotunjiri, asemenea unui corp de lut modelat. Mi-am recunoscut chiar propria palmă în cadrul acelei transformări continue, grație unghiilor lungi și a inelului, instalația păstrând elementele distincte și recognoscibile ale fiecărei mâini. Lucrarea respectivă devenea un joc în care miza era să recunoști partea din tine. Sunetul repetitiv pe care îl difuza instalația video era apăsător, parcă aproape hipnotic și se răspândea în toate încăperile din galerie, făcându-te să se simți de parcă tu erai cel pe care se experimenta acolo.Nu pot să închei acest articol fără să vorbesc și despre artiștii a căror viziune a făcut posibilă hibridizarea dintre uman, tehnologic și natural sub forma unui rezultat artistico-interactiv. Echipa a fost formată din Floriama Candea, Sabina Suru & Andrei Tudose și Cătălin Creţu, cei patru având cunoștințe în domeniul tehnologiei, al științei și mai ales o mare afinitate pentru artă. Artiștii au căutat să lucreze cu medii atipice și să redea prin intermediul instalațiilor video și al mașinăriilor rezultatele unei cercetări în care rezultatul artistic, aflat la granița dintre uman și robotic, îmbină cele două elemente într-un tot armonios.Sunetul de fundal, care era exact acela al unei aparaturi futuriste, alături de luminile intense albe și bleumarin ce umpleau fiecare încăpere au completat perfect instalațiile experimentale ce au format expoziția. Mâna a devenit la „ The Somatist, The Entropist & The Skeptic” atributul prin care umanul s-a diluat și a controlat tehnologicul, regăsindu-se în pulsațiile mecanice sau in proiecțiile video.Photo Credit: Tudor Popa.
![](http://static1.squarespace.com/static/675545a1d029a1113c774b9b/67554eb0bca7574e87d298d1/67554f33bca7574e87d2c1d1/1733644083009/315429742_478305954481279_2322150427375843328_n.jpg?format=original)
![](http://static1.squarespace.com/static/675545a1d029a1113c774b9b/67554eb0bca7574e87d298d1/67554f32bca7574e87d2c167/1733644082865/319104688_813343503086584_3483259172783164203_n-e1670798707409.jpg?format=original)