Întâlnire la Muzeul Național de Artă al României cu Bernard Blistène și Ami Barak

 

 Muzeul Național de Artă al României continuă seria „întâlinirilor la muzeu" și anunță un nou eveniment, care îi are invitați pe Bernard Blistène și Ami Barak: două personalități de prestigiu ale artei contemporane.Conferința moderată de Călin Stegerean, director general al Muzeului Național de Artă al României, va avea loc marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr.1.„Întâlnirea la muzeu cu Bernard Blistène și Ami Barak reprezintă un moment privilegiat în care două mari personalități din lumea artei la nivel mondial își dezvăluie punctele de vedere asupra unor subiecte de mare interes legate de arta și lumea muzeelor de azi.” apreciază Călin Stegerean, directorul general al Muzeului Național de Artă al României. „Vom vorbi despre legăturile culturale ale Franței cu România, materializate în cadrul Sezonului România-Franța, când importante expoziții au avut loc la Centrul Pompidou, condus de domnul Bernard Blistène, dar și de proiectele viitoare la Muzeul Național de Artă al României. Vom afla de la cel care a condus cel mai important muzeu de artă modernă al lumii care sunt provocările actuale ale artei contemporane, de ce avem o expunere semi-permanentă Pompidou la Shanghai sau un proiect asemănător la Bruxelles. De asemenea, domnul Ami Barak ne va vorbi despre caracteristicile unei profesii de mare angajament, originară din lumea artelor plastice, cea de curator, „exportată" în ultimii ani către alte domenii ca muzica, filmul, teatrul".Bernard Blistène, director al Centrului Pompidou în perioada 2013 - 2021, în prezent director artistic al KANAL - Centre Pompidou din Bruxelles și președinte al programului „Mondes Nouveaux”, inițiat de președintele Emmanuel Macron, (https://mondes-nouveaux.culture.gouv.fr/) a fost inclus în topul Power 100 al celor mai influenți oameni din artă la nivel global, pe poziția 21.Ami Barak este un curator și critic de artă independent, de origine română, stabilit la Paris. A fost președinte al IKT (Asociația internațională a curatorilor de artă contemporană) și inițiatorul evenimentului „Nuit Blanche” la Paris în 2003 și 2004. A fost curator al pavilionului României la Bienala de la Veneția în 2011, al „Momenta – Bienala imaginii” la Montreal în 2017, al Bienalei internaționale de fotografie, Daegu, Coreea de Sud în 2018, și al expoziției „Ex-East, istorii trecute și recente ale avangardelor române”, Espace Niemeyer, Paris în 2019.  
Evenimentul va include traducere simultană. Pentru participare se recomandă înscrierea la adresa comunicare@art.museum.ro 
Previous
Previous

Expoziția virtuală Back to Where It All Began din cadrul programului Accelerator la un click distanță

Next
Next

Expoziția Colaps a artistului Liviu Bulea de la Diptych