Adevărul își schimbă culoarea în funcție de lumină. Ziua de mâine poate părea mai clară decât ziua de ieri. Memoria este o selecție de imagini, unele evazive, altele imprimate în minte pentru totdeauna. Fiecare imagine este un fir. Firele memoriei împletesc și despletesc texturi complexe. Povești despre trecut.

În 2020, GAEP lansa primele expoziții online intitulate Resilience Test, prezentate în spațiul virtual Viewing Rooms de pe site-ul galeriei. În primăvara anului curent, în ciuda ridicării restricțiilor COVID, GAEP continua proiectul, în aceeași formulă online, anunțând o serie de trei expoziții cu cele mai recente lucrări ale artiștilor Ignacio Uriarte, Raluca Popa și Răzvan Anton. Intitulat Time Lines, programul oferă o privire mai amplă asupra unei selecții compacte de lucrări, majoritatea în premieră.  Lucrările lor se înrudesc prin interesul pentru desen, arhivare, deconstrucție și reevaluare – concepte postomderniste care operează cu desprinderea imaginii de narativitate.

Prima din seria de trei expoziții online este Time Lines: Ignacio Uriarte, care s-a desfășurat între 18 aprilie – 29 mai, pe site-ul galeriei.

 

 

TIME LINES – IGNACIO URIARTE 

„Când am început să desenez am transformat ideea în mișcare. Gesturile mele sunt mici iar prin acumulare ele se transformă în ceva mai mare. Lucrările mele au mult de a face cu rutina unui angajat într-o companie. Asta am fost și eu, câțiva ani”, declară Ignacio Uriarte în interviul de pe site-ul galeriei

Ignacio Uriarte s-a născut în 1972. După studii inițiale în Administrarea Afacerilor, el a studiat artele la Centro de Artes Audiovisuales în Guadalajara, Mexic. În prezent, artistul trăiește și lucrează în Berlin. Cele șase lucrări prezentate în cadrul Time Lines acoperă perioada 2016-2022 și evidențiază câteva dintre particularitățile biografice ale practicii artistului, reflectând experiența sa de fost angajat în corporații. După cum spune Mihaela Chiriac, curatoarea expoziției, lucrările lui sunt realizate cu ustensile de birou produse în masă (pixuri, markere, ștampile, rigle și foi de dimensiuni standard), prin acțiuni aparent banale (trasare de linii drepte, scribbling, ștampilare), „amintind prin rigoarea intelectuală și discreția lor formală de arta conceptuală și minimalistă” a anilor ’60 și ’70 și oferind un comentariu consistent asupra muncii și a timpului în artă.

 

Moirée Progression, 2021, pigmented ink on paper, three drawings: 21.2 x 20.9 cm, 30 x 29.7 cm, 42.2 x 41.9 cm (27.2 x 26.9 x 3.5 cm, 36 x 35.7 x 3.5 cm, 48.2 x 47.9 x 3.5 cm framed) courtesy of @gaep

 

Ignacio Uriarte consideră că lucrările sale „sunt din ce în ce mai mult un demers arheologic.” Totodată, ele pot fi văzute ca un avertisment asupra tendinței noastre de a lua de-a gata anumite norme și convenții care ajung de cele mai multe ori să ne guverneze viețile. Într-o eră marcată de instantaneitate și de imperativul productivității, practica lui „necesită mult timp în unele cazuri, și implică nenumărate gesturi mici și repetiții.” „Timpul,” susține curatoarea Mihaela Chiriac, „este un factor pe cât de valorizat, pe atât de indezirabil în viața zilnică a unui birou, unde eficiența se ciocnește de plictiseală, iar termenele-limită intră în coliziune cu timpii morți. Cu gândul la acești timpi morți, Uriarte a conceput un soi de ‚automatizare manuală’ care mimează gesturile tipice traduse în mâzgălituri pe foaia de hârtie în momentele ‚ineficiente’ sau ‚neproductive’. El își afișează preferința pentru instrumente de reproducere ieșite din uz și metode care nu mai sunt ‚eficiente’ […] Într-o lume digitalizată, scrisul de mână supraviețuiește aproape doar în artă, pe post-it-uri, liste de cumpărături […]”

 

Blue Scribble Grading, 2017, document proof pen on paper, 59.4 x 42 cm, detail, @gaep

 

Twelve Sixteenths, 2016, pigmented ink on paper, 36.2 x 22 cm, detail, @gaep

 

TIME LINES – RALUCA POPA

„Întotdeauana îmi doresc să învăț lucruri noi, dar nu există suficient timp. Pur și simplu nu există timpul pe care mi l-aș dori pentru a învăța sau a citi în liniște.  Așadar, m-am gândit să integrez în practica mea curiozitatea de a învăța […]”, declară Raluca Popa în interviul ei de pe site-ul galeriei GAEP.

Lansată pe 30 mai, următoarea expoziție virtuală din cadrul Gaep, Time Lines: Raluca Popa, pare o continuare directă a celei dinainte, scrisul de mână reprezentând elementul principal de la baza conceptuală a proiectului. Raluca Popa s-a născut în 1979 și a absolvit masterul în Arte Plastice la Byam Shaw, Central Saint-Martins, University of the Arts London, mutându-se apoi în Berlin, unde trăiește și lucrează în momentul de față. Prezentată în premieră, Works (Scale 1:2) reunește arhiva personală de lucrări de control a Ralucăi Popa, micșorate la scara 1:2 și reproduse manual cu ajutorul unui pantograf. Cele 197 de lucrări sunt organizate pe 13 materii și legate în mici cărți cu titlurile: Limba română, Matematică, Limba franceză, Limba engleză, Fizică, Chimie, Biologie, Geografie, Istorie, Limba latină, Muzică, Religie și Cultură civică. Întregul set se regăsește într-o casetă îmbrăcată în in, într-o nuanță elegantă de bleumarin.

 

Works (Scale 1:2), 2022, copies, graphite on paper, handwritten with pantograph and bound into a set of 13 books, slipcase; slipcase: 15.5 x 11 x 12.8 cm; books: variable dimensions, bookbindery: Buchbinderei Klünder, @gaep

 

 

Similar cu demersul arheologic pe care îl presupune procesul de rememorare despre care vorbește Ignacio Uriarte, practica Ralucăi Popa are ca punct de pornire arhivele, în cazul ei punându-se sub lupa fenomenologică procesele de învățare caracteristice sistemului educațional din România anilor ’90, în care artista a evoluat. Iată că, și în cazul Ralucăi Popa, Time Lines ne propune un proiect personal, autobiografic, realizat tot prin intermediul unor operațiuni metodice, dar care oferă, în ciuda construcției monocrome (scrise sau desenate cu grafit pe hârtie), o dublă perspectivă: cea a elevului și cea a profesorului.

În însemnări de început despre lucrul cu materiale de arhivă și folosirea pantografului ca instrument de desen, Raluca Popa spunea: „[…] Am crescut sau redus mărimea textului din două lucrări de control despre activitatea umană și anatomia ochiului. Le privesc ca având rezoluție sau lizibilitate mare/mică. Cumva am sentimentul că pot rămâne la suprafață dacă fac lucrurile astfel. E o încercare de a lucra cu vizibilitatea materialului din fața mea.”

 

 

După cum observă Mihaela Chiriac, prin folosirea frecventă a arhivelor, artista „nu pare să urmărească îmbunătățiri de dragul îmbunătățirilor, ci mai degrabă o repoziționare a privirii – o revizie, în sensul etimologic mai vechi de revedere și reverificare –, adică o privire în trecut care ar putea genera o privire înspre viitor recalibrată. […] Ceea ce Raluca Popa propune în practica ei, prin modul său asociativ de a lucra, este ideea că dobândirea cunoașterii este un proces de contaminare prin cărți, cuvinte, imagini, fragmente, extrase ș.a.m.d. Exact opusul unui didacticism fosilizat.”

 

TIME LINES – RĂZVAN ANTON 

„Lucrez cu timpul, cu această durată care este extinsă și care este extrem de lentă […] Noțiunea de timp vine la mine dintr-o practică mai degrabă contra tehnologică […], un proces de foarte lungă durată, unde nu ai rezultate imediate și depinzi de vreme, de timp, de orientarea caselor și a ferestrelor; de un timp de așteptare, care este timpul natural”, declară Răzvan Anton în interviul de pe site-ul galeriei GAEP

A treia – și ultima – din seria de trei expoziții online prezentate de GAEP anul acesta este Time Lines: Răzvan Anton, lansată pe 11 iulie. Născut în 1980, Răzvan Anton trăiește și lucrează în Cluj. După studii de licență și master la Universitatea de Artă și Design din Cluj, el a absolvit un master în desen la Camberwell College of Arts din Londra. În ultimii șapte ani, eforturile lui Răzvan Anton s-au canalizat spre integrarea în arta sa a imaginilor descoperite în arhiva Minerva, care conține peste 30.000 de negative realizate de fotoreporterii de la ziarele Igazság și Făclia în județul Cluj între 1960 și 1990. Cu câteva excepții, artistul se simte atras de subiecte care exclud senzaționalul – de care arhiva nu duce lipsă –, acesta orientându-se mai degrabă spre etichetele cele mai des întâlnite, precum „agricultură”, „fabrică”, „peisaj”, „întâlnire”, „muncitor”, „bărbat”, „femeie”, „copii” ș.a.m.d.

După ce a lucrat șase ani cu Arhiva Minerva, Răzvan Anton a început acum să lucreze cu un alt tip de imagini de arhivă, cele provenind din colecția familiei (filmări realizate de tatăl lui). Cea mai recentă lucrare semnată Răzvan Anton, Archival Study (Places and Portraits), se îndepărtează de Arhiva Minerva și constă într-un split screen care prezintă în buclă un montaj realizat de către artist pe baza unor pelicule de 8mm din colecția familiei și organizat conceptual în două categorii: locuri și portrete.

Filmările au fost făcute în cea mai mare parte de tatăl artistului în anii ’70 și ’80. Rezultatul este o lucrare hibrid la granița dintre home movie și video-eseu, în care Răzvan Anton face aluzie la imposibilitatea de a izola cu adevărat obiectele de contextul lor. „Până la urmă,” insistă Mihaela Chiriac, „nu acesta pare a fi scopul lui. El lasă categoriile să se suprapună și să apară inevitabil în ambele părți ale instalației video. Peisajele, grădinile, casele, fețele, corpurile aparțin aceleiași realități trăite – amestecată, dezorganizată, întortocheată.” În ceea ce ne privește, cele două suprapuneri de cadre, fac loc unor entități de natură imprevizibilă, unei șanse noi.

 

Archival Study (Places and Portraits), 2022, video stills, @gaep

 

Spre deosebire de lucrările precedente, care se încadrează într-o dezbatere mai amplă – și necesară – despre folosirea arhivelor în scopuri fie propagandistice, fie propagatoare de cunoaștere, Archival Study (Places and Portaits) propune o răsturnare a perspectivei, „căutând generalul sau universalul în privat și particular”, după cum remarcă Mihaela Chiriac în textul expoziției online.

 

Fading Study (Women Working), 2018, blue ball pen on perforated paper, 126 x 120 cm (detail), @gaep

 

Time Lines este un proiect finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

 

În prezent, Galeria GAEP  și Asociația Culturală Eastwards Prospectus derulează programul Accelerator -proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 și în cadrul Programului RO-CULTURA – proiect amplu dedicat producției artistice emergente.  În același timp, în cadrul galeriei, se desfășoară expoziția colectivă  Ecologies of Repair dedicată artistelor emergente și care poate fi vizitată până pe 5 noiembrie.

 

ARTEVEZI