PHOTO MIDWEST FESTIVAL ADUCE CEA DE-A 13-A BIENALĂ, ÎN WISCONSIN

Bienala Photo Midwest Festival este la cea de-a 13-a ediție, declară organizatorii pe site-ul bienalei.Începând din 17 septembrie și până pe 9 noiembrie, publicul poate savura fotografiile a sute de artiști din statele Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Kentucky, Michigan, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota ori Wisconsin.Preferatul juriului de anul aceste este Vincent Glielmi, fotograf din Chicago, cu seria de fotografii UNTITLED. Lucrările lui surprind “spațiile dintre spații” ori “stările dintre stări”, accentul fiind mereu acest “dintre”. Este fascinat de orașele mici dintre cele mari, sentimentele vagi, fluide, dintre cele concrete.  Expoziția fizică are loc la Arts + Literature Laboratory, din Maddison, Wisconsin, centru de artă contemporană centrat în jurul artiștilor locali, fie ei pictori, fotografi, muzicieni ori performeri.  De selectarea numărului imens de artiști înscriși, peste 900, s-a ocupat Kris Graves, artist și editor stabilit atât în New York cât și în California. Lucrările lui au ca temă principală problemele sociale actuale; explorează constant, prin artă, felul în care capitalismul și evoluția fulgerătoare a tehnologiei ne modelează viața de zi cu zi.  Despre lucrările lui Vincent Glielmi, Graves a spus: "Mulți fotografi pot face o fotografie, poate două care sunt cu într-adevăr excepționale iar apoi multe altele care se încadrează într-o serie. Dar unii fotografi sunt capabili să facă o fotografie bună iar și iar și iar. Și asta e foarte rar."Surse: Bienala Photo Midwest Festival și Arts + Literature Laboratory   

Previous
Previous

Magdalena Pelmuș, Mask. Tongue Out

Next
Next

Masca Timpului. Dimitrie Luca Gora