„Am descoperit într-o zi trusa cu creioane și cărbuni pe care o foloseam în liceu la orele de desen. Au trecut 7 ani de când a fost deschisă ultima dată. Setul de cărbune era intact, nu m-am atins vreodată de el. Mânat de o pulsiune am pus cărbunele pe foaie, am apăsat cu putere și am tras o linie, ca un cuțit care taie în carne. Gestul acesta avea să deschidă o lume interioară reprimată mulți ani la rând, având rădăcini până în copilărie. Mi s-a părut firesc să reprezint în cărbune tot ce înseamnă umbra sinelui, frică și disperare. Detaliile erau părut inutile. Totul trebuia să se rezume la gesturi impulsive, ferme pe suprafața foii.
Frica nu e frumoasă, și nici nu se ferește să ți se prezinte așa cum e ea. Neagră, violentă. Am găsit însă în negru și un sublim, o simplitate a formei în jocul său cu non-forma pe care am mai întâlnito-o doar în filosofia zen. Astfel, frica e transmutată într-o austeritate eliberatoare. Proiectul Frică este doar începutul, însă a trebuit să cobor în mina de cărbune pentru a scoate din pământ materialele ascunse în noroi.” (Manuel Cojocaru)
Manuel Cojocaru / Artist vizual
