Redescoperirea și reflectarea asupra unor situații din viață  fac parte dintr-un proces complex al aducerii aminte, reprezentări care stau la baza actului artistic. Acest gen de introspecţie a putut fi experimentat în cadrul expoziției “Drumul spre… trece prin…”, eveniment organizat cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor 2017.

Autoarea conceptului expoziţional este Mihaela Munteanu – Streck care se manifestă și ca artist, semnând cu pseudonimul artistic Meea von Streck două dintre instalaţiile expoziţiei.

Conform intenţiei curatoriale, firul narativ al expoziţiei conduce privitorul printr-un labirint  în care fiecare artist își spune propria sa poveste, invitând la un parcurs senzorial al experienţei personale în raport cu stimulii şi dilemele existenţiale ale vieţii.: ”Existența umană poate fi asemuită unui labirint care presupune un scop, o cale de urmat, o înțelegere și o acceptare a ambiguităților vieții. De-a lungul drumului, de multe ori mergi plin de îndrăzneală, alteori șovăitor, uneori te oprești să gândești sau pur și simplu să te odihnești (…) Pe calea propriului labirint care însumează experiențele și trăirile tale, înveți sau nu din greșeli, te bucuri de reușite sau dimpotrivă te lași împovărat de greutăți, râzi sau plângi, trăiești și iubești.” (Mihaela Munteanu Streck)

Cu fiecare imagine sau mai bine zis “amprentă” din expoziţie descoperim noi indicii care ne introduc în universul personal al artiştilor și  care ne ghidează spre ieşirea din “labirint”. Ideea de labirint susţine filosofic, conceptul artistic, care avansează de la stadiul tehnic de amenajare, la unul experimental, trecut prin filtrul experienţelor personale. În cazul de faţă este o expresie metaforică a experienţei individuale dobândită prin explorare şi probare activă a situaţiilor existenţiale pe drumul căutărilor personale. Labirintul este o fenomenologie a spiritului, un concept hegelian care are în centrul dezbaterii sale  spiritul înnobilat doar prin experienţa căutării şi a cunoaşterii.

Odată refugiat în lumina de neon a labirintului privitorul a fost absorbit de un flux estetic al memoriei artistice, produs al expozanţilor: Magda Pelmuș, Bogdan Pelmuș, Cornelia Untilov, Adriana Untilov, Elena Albu, Alexandru (Melle) Militaru și Meea von Strek.

Poveștile artiștilor au purtat fiecare câte un nume generic care le-a caracterizat atmosfera, vizitatorul începându-și călătoria în abscons, continuând-o prin persuasiune, angst, puls și loc și terminând-o în imaginar și legământ.

Spațiul instalației Magdei Pelmuș a stat sub semnul “Angst” și ne-a introdus în relația dintre complexitatea emoțiilor umane și spațiul intim al individului. Pe de-altă parte Bogdan Pelmuș, cu instalația sa, ne-a ancorat într-un “Loc” în care problematica vieții cotidiene ne pune întrebări existențiale despre ceea ce devenim. Cei doi artiști vizuali au o prezenţă activă pe piaţa de artă contemporană. Multe din lucrările lor au fost prezente în cadrul a numeroase expoziţii din ţară şi din străinătatea, iar o parte consistentă din producţia lor artistică, face parte din colecţii private şi de stat. Arta celor doi face adesea referire la consumerismul excesiv, şi la dilemele existenţiale ale indivizilor în societatea contemporană – subiecte problematizate dintr-o perspectivă critică şi ironică, iar pe alocuri ludică.

           

         

Activitatea mai recentă a Elenei Albu se focusează pe analogia dintre sunet și imagine, respectiv muzică și pictură iar ultimele ei proiecte implică conexiunea multimedia. Instalaţia prezentată, «Silent Sound» este dovada că cele două medii artistice sunt inter-conectate: pictura şi sunetul, o imersiune vizuală, pe sunetul unor bătăi de inimă: “Rătăcim printre zgomote și imagini care ne controlează nu doar propria noastră identitate, ci și caracterul lucrurilor cu care interacționăm prin simțuri. Propun un tempo Adagio și un fundal gestualist, în fața căruia privitorul devine scaner ce redă sonoritate sunetelor aparent silențioase.“(Elena Albu)

Alexandru Militaru cunoscut şi sub pseudonimul artistic Melle a expus grafică digitală, care face parte din seria “Persuasiune” şi care ne înfăţişează clovni. Sunt priviţi de artist ca personaje persuasive: “Prin puterea lor de a cuceri atenţia oamenilor, reuşesc să convingă şi să se dedubleze ajungând să simuleze sau să mimeze mai multe stări” (Melle) Artistul este atras  de percepţia şi reacţia pe care o au indivizii asupra unor stări din comportamentul uman ca ipocrizia, anxietatea sau teama.

 

 

Instalaţia  Adrianei Untilov a fost sub semnul “Legământ“, o incursiune în intimitatea artistei, a relației materne, legătură intrinsecă, indisolubilă mamă – copil. Artista manifestă o atracţie pentru forma clară a materiei redând sensibilitatea conceptelor, dar în acelaşi timp exprimând rigoare şi forţa artistică             

Lucrările-obiect ale Corneliei Untilov din cadrul expoziţiei, fac parte din seria ”Imaginar” şi impresionează prin felul în care artista a selectat materialele în exprimarea conceptului artistic. Transparenţa sticlei şi opacitatea ceramicii, materialitatea caldă și organică a lemnului care se află în juxtapunere cu metalul ne oferă o imagine particulară a “imaginarului”: “Relația dintre obiecte și privitor devine intimă, delicată fără să fie însă fragilă, imemorialul dându-i putere și perenitate” (Mihaela Munteanu Streck).

                  

Artista Meea Von Strek este o apariţie mai recentă, dar dinamică, pe scena de artă contemporană. Discursul ei artistic decriptează aspecte ale intimităţii. Lucrările ei sunt o întoarcere către sine, o dezvăluire a celor mai intime gânduri și emoții care forțează privitorul să facă o imersiune într-un univers adesea inconfortabil. În ultima perioadă, artista este atrasă de zona creativă a performance-ului artistic, obiect şi instalaţie iar căutările ei artistice analizează felul în care privitorul percepe arta la nivelul simţurilor şi impulsurilor. În cadrul expoziţiei a participat cu două instalaţii: «Ce am avut şi n-am pierdut» şi «Viaţa se dansează».

Instalaţia fotografică «Ce am avut şi n-am pierdut» este o incursiune în arhiva de memorii personale ale artistei: “Copilăria, familia, copiii, prietenii dragi, oamenii pe care i-am cunoscut nu i-am pierdut pentru că au rămas ca amprente ale memoriei personale”. Cealaltă instalație, care a ocupat spațiul gol al scării, a fost o desfășurare pe verticală a gândurilor literare ale artistei, pastile intime, aleatorii despre iubire, sex, angoasă, speranță, destin, relația dintre artistă și oameni

        

                                   

Expoziţia a fost într-adevăr un labirint în care ai intrat, ai mers, ai văzut, ai rămas și din care ai ieșit dorindu-ți să revii.

 

Articol de Elena Ghiţoiu&Oana Bălţatu

Foto:Oana Bălţatu