Dolphy the Artist. De la chetar la Piața Romană, pictor la Toulouse

 

 

 

Numele lui de artist e Dolphy, un pseudonim pentru George Claudiu Olteanu. Un băiat din București, de 45 de ani, care trăiește în Toulouse, Franța, doar din arta pe care o face: pictură și recondiționări de mobilă veche, mai ales scaune stil Ludovic. Poate părea simplu, dar nu e chiar așa. Nici să pictezi și să obții o expoziție nu e simplu, nici să pui funduri pe un scaun cu stil nu e deloc ușor.
O să încep cu sfârșitul, adică omul de care vorbim, Dolphy, pe care pe Internet îl găsiți ca Dolphy The Artist, o să aibă o expoziție organizată de Primăria Toulouse, între 3 și 30 mai 2023. Poate părea puțin, dar să știți că de fapt e foarte mult pentru cineva care a muncit toată viața să își depășească limitele și să acceadă la titulatura de artist. George Olteanu e de fapt un artizan al propriei vieți, însă de cînd a plecat în Franța a vrut să dovedească acest lucru și, iată, poate confirma.

 

 

 

Expoziția va conține tablouri originale, circa 25 din cele pictate de el în ultima vreme, alături de câteva scaune recondiționate, însă aici mă refer de scaune de epocă, Ludovic XIII-XVI, scaune care necesită o atenție deosebită și pentru care ești plătit ”la gaură”. Adică împletiturile, canajul pe care îl face, are sute de spații care sunt între împletituri și în lumea noastră mai degrabă golul e plătit, decât plinul, deși Dolphy are diplomă de artizan, obținută în Franța la o școală dedicată.
Poate că nu pare nimic deosebit pînă aici, dar sunt două lucruri importante. Dolphy era chetar de Romană, ajuns boschetar de Franța. Fără o pregătire, dar cu voință și talent și dorința de a trece de la stadiul de player la stadiul de creator. A reușit? Eu cred că dacă Primăria din Toulouse îi organizează propria expoziție, a lui, e o reușită. Nu e deloc ușor pentru cineva care a dormit 9 luni pe stradă.
Am folosit mai devreme termenul ”chetar”. Pentru cei care nu știu, în anii ’90, se obișnuia, mai ales pentru cei frumoși și dotați intelectual să ceară bani, pentru diferite motive, fiindcă toată lumea voia să se bucure de viață. Era o viață de chetar pentru că voiai țigări, băutură, tovărășie. Zice Dolphy: ”Când aveam 13 ani, am decis să-mi iau viața în propriile mâini. La început, am făcut câteva meserii: ghid turistic, vânzător, vânzător ambulant și spălătorie auto.” La vremea aceea nu era un artist cu operă. Dar contează, pentru că experiența contează, experientia docet, cum spune latinul.

 

 

 

A lucrat în presă, a fost DJ. a cochetat cu arta tot timpul, fiind un spirit ludic și autodidact. A învățat de pe stradă dar a cititit din greu, mai ales atunci când i-a fost greu. Și în România i-a fost greu dar și în Franța. I-a fost greu în România pentru că nu a găsit un spațiu unde nu te poți exprima. De Aceea a ales Franța să devină artist, să poată picta, atâta vreme cât mai poate picta. Da, cât mai poate picta, pentru că Dolphy are o problemă cu ochii, abia dacă mai vede. Pictează sub o lupă imeeeensă.

 

 

Dolphy are tatuată o lacrimă pe obraz. Nu mai vede aproape deloc cu un ochi, iar de pictat pictează sub o lupă cât un caiet. El spune că nu pictează, ci își dă frâu sentimentelor și imaginației.  E ceea ce e în el, și în sufletul lui. Nu are pregătire artistică, dar a avut voința, dăruirea, tenacitatea și ambiția de a deveni pictor. Și este unul, poate nu cel mai mare, poate nu neapărat important, dar măcar a reușit să ajungă de pe stradă în expoziție.

După nouă luni de trăit pe stradă în Touluse, după ce, când s-a apucat de pictat, vindea tablouri în piață, cu 20 de euro și când, de câteva ori, erau diferiți drogați care îi furau tablourile. Dar apoi a făcut școala de artizani din Touluse, cu diplomă, și a început să vândă picturi peste tot în lume, pe toate continentele:
„În 2016, am luat decizia de a lua un nou început. Am venit în Franța pentru a putea aprofunda limba și cultura franceză. Când am ajuns, am trecut prin momente grele. După trei luni, locuind într-un cămin, am început pictura artistică, fără pregătire de bază sau școală de arte plastice.
Din 2018 până în 2021 am urmat cursuri de artă și artizanat și am obținut CAP. Astăzi, amestec pictură artistică cu renovare și refacere pentru a readuce obiectele vechi în contemporaneitate.
Din 2021, sunt antreprenor și munca mea se găsește în colecții private din întreaga lume: Austria, Canada, Statele Unite, Franța, România etc.”

 

 

 

Dolphy The Artist nu e doar un nume. Nici o instituție, e doar un om care luptă pentru arta lui. Poate curând are să orbească, dar nu ca artist, ci doar ca om. Pentru că așa cum v-am spus mai devreme, nu îl mai țin ochii și pictează sub lupă. Ca un Beethoven surd, dar lui nu-i pasă: „Dacă nu mai pot picta, văd eu ce fac, o să scriu”. A ajuns din chetă, de pe stradă să picteze, așa cum vedeți. Și e un om aproape nevăzător. Dar tot el dă citatul acesta: „Pictura este o meserie pentru nevăzători. Nu pictează ceea ce vede, ci ceea ce simte, ceea ce își spune despre ceea ce a văzut.”- Pablo Picasso