Dacă într-adevăr crezi că arta este expresia realității în care trăim înseamnă că deja surprinzi poetica unor elemente din viața cotidiană și poate chiar ajungi să le dai o semnificație artistică prin așezarea lor  întâmplătoare în spațiu. 

Astfel de manifestări aparțin noului realism în artă și s-au desfășurat chiar în jurul acestei ideii de a surprinde expresia cotidiană. 

De fapt  lumea  vazută de artist devine un tablou unde se instaurează „noi abordări perceptive ale realului” în termenii lui Pierre Restany critic de artă și fondatorul grupului împreună cu Yves Klein.

In anii ’50 și ’60 în Franța au loc primele manifestări ale grupului considerate reacții la adresa realismului tradițional și ale oricărei forme de idealizare a imaginii.

Golul lui Yves Klein la galeria Iris Clert, Palisada locurilor rezervate de Raimond Hans la Bienala de la Paris sau Omagiu New Yorkului de Jean Tinguely la Muzeul de Artă Modernă din New York sunt doar câteva  exemple care întregesc imaginea militantă a noului realism.

Spre exemplu, Yves Klein și Piero Manzoni decid să execute pe ei înșiși gestul creator și prin intervențiile lor directe asupra corpului deschid un nou câmp de experimentare pentru arta anilor 1970.

În performance-urile lui Yves Klein  femei debrăcate și vopsite în albastru reprezintă metafora unor „pensule vii” așezate pe pânze albe. Seria de acțiuni  denumite de artist „Anthropometrie”   noului realism pun arta în dialog direct cu viața.

Noii realiști au împins limitele gândirii către o zonă care refuză interdicțiile sociale astfel, corpul devine un obiect artistic și  un teritoriu prin care se explorează  tabuurile. 

În aceeași decadă dar în Viena,  Hermann Nisch operează cu noile instrumente psihologice ale mișcării și performează una dintre cele mai violente și expresive acțiuni artistice din istoria performance-ului internațional, „Orgy Mistery Theater”.

Pare a fi un misionar al unui ritual sălbatic, aproape aborigen, prin care descarnează nu doar animalele dar și arta de toate barierele de până atunci. Da. Arta este liberă și operatorii ei și mai liberi 🙂

Photo-Credit

Articol realizat de Elena Ghițoiu