„Eu fac artă pentru a comunica cu oamenii, nu doar cu cei care vor să comunice. Arta e dincolo de bine şi de rău.” (Bogdan Sassu)
Trăim într-o societate deformată datorită schimbărilor care au loc frecvent la nivel geo-politic economic şi cultural. Într-o astfel de atmosferă tensionată, unde efemerul se instalează cu rapiditate şi acolo unde ne întâlnim cu superficialitatea dicursurilor de orice tip, fie şi de natură culturală, arta nu are prea multe alternative decât să se retragă către inconştient şi către obiectul în sine creat precum omul care alege să se interiorizeze.
Bogdan Sassu este cu totul ancorat în contextul de mai sus şi porneşte de la o atitudine critică a societăţii contemporane ca mai apoi să ajungă la valoarea obiectului în sine creat. Finalitatea obiectului artistic este de fapt oglinda exteriorului, judecat prin filtrul gândirii proprii: „Critica mea la adresa societăţii s-a transformat mai degrabă într-o reprezentare a lucrului în sine”.
Pe Bogdan Sassu l-am cunoscut acolo unde teoria se întâlneşte cu practica, în atelierul de pictură al Universităţii de Arte din Bucureşti. De atunci şi până de curând (când m-am hotărât să-i iau un interviu), au trecut aproape doi ani, timp în care Bogdan şi-a finalizat licenţa şi masterul în cadrul aceleiaşi facultăţi.
îmi aduc aminte că în primele lucrări ale artistului pe care le-am văzut, erau reprezentate o pereche de mâini care m-a atras prin contrastul puternic al compoziţiei. Parcă voia să izoleze privitorul în campul vizual creat.
Practica lui artistică are la bază un studiu riguros al desenului, dobândit prin exerciţiu, iar primele gesturi artistice s-au materializat în jurul vârstei de trei ani: „ Desenele în sine nu aveau cine ştie ce, dar acolo era derularea imagainaţiei mele, iar pe o pagină se întâmplă o poveste: început, punct culminant şi sfârşit. Am continuat să fac acelaşi lucru în şcoala generală, în liceu, în facultate şi va rămâne un exerciţiu continuu pentru mine.”
Bogdan şi-a format ochiul din punct de vedere geometric şi perspectival. Absolvirea unui liceu cu profil real (matematica-informatica) l-a ajutat să-şi încadreze „poveştile” în viaţa de zi cu zi dar mai ales într-o spaţialitate care respectă ştiinţa perpectivei: „Cred că absolvind un liceu de matematică-informatică m-a ajutat să-mi clarific căutările artistice într-un mod sintetic, conştientizând astfel ce vreau să fac în viaţă şi modul în care vreau să-l fac.”
Pragmatismul şi simţul analitic care s-au dezvoltat în urma orelor de geometrie şi matematică din generală şi liceu, l-au condus pe Bogdan către obiectul unei activităţi critice: observaţia. Aici, „poveştile” lui Bogdan: „au început să acapareze persoane cunoscute şi concepte critice.”
La puţin timp după admiterea în cadrul Facultăţii de Arte Plastice din Bucureşti, se gândeşte deja la proiectul de master care tratează un fenomen firesc şi universal, existent în tot ceea ce ne înconjoară: „Unu şi Multiplu”. Aprofundează teoriile lui Platon care explica că „Unu” este „adevărul unic” format din lumea conceptelor şi „Multiplu” este lumea fizică;
Studiază teoriile hilbertiene şi neoplatonice care îl ajută să-şi definească axele teoretice ca mai apoi să materializeze conceptul în pictura:” <<Unu şi Multiplu>> devine o ecuaţie pragmatică, ce poate ajuta cred eu, pe oricine care are întrebări despre scopul lor în lume. În lucrările mele am reprezentat unul prin mâini (portretul la persoana I), fiindcă este lucrul pe care îl vede fiecare om, fără obiecte ajutătoare şi intrumente; De altfel, <<Unu>> mai e reprezentat de omul care îşi dă jos masca (masca reprezentând cultura), însemnând conştientizarea, de fapt, că e la fel; <<Multiplu>> e reprezentat ori prin multiplicarea mâinilor în unele lucrări, ori prin multiplicarea personajelor cu măşti în altele. Am încercat să menţin lucrările la un semn cât mai simplu, prin care cât mai multă lume să se poată reflecta.”
În lucrările lui Bogdan Sassu există elemente brutale, dar cel mai mult se face simţit spiritul critic şi ludic cu privire la societatea în care trăim: „Critic mediile sociale, care au devenit uşor accesibile, iar pe lângă ştirile pe care le lansează, acestea propagă o idee şi o imagine a unui om <<perfect>>, frumos şi tot ceea ce trebuie să facă este să cumpere produse, să se căsătorească şi totul va fi ca în filme. În urma acestui fapt cred că unii oameni au ajuns să vadă doar cu ochii şi să nu mai caute lucruri importante despre alţi oameni sau despre ei înşişi, totul rămânând la exterior. Acestea erau unele din principalele mele temeri printre care teama de a nu deveni aşa.”
Spre finalul conversației mele cu Bogdan, vă împărtăşesc şi vouă răspunsul lui plin de naturaleţe la întrebarea mea:
E.G. Cum se vede un artist la bătrâneţe?
B.S. „Asta da întrebare! Nu ştiu, cred că mă văd exact ca un pictor bătrânel pictând şi desenând tot felul de lucruri la lumina unui reflector fiindcă îmi place lumina artificială. Mă văd stând la taclale cu prietenii la un pahar de vin, bere, whiskey şi ţuica, ca nu cumva să uităm băuturile autohtone-şi zambeste- În afară de faptul că o să fiu bătrân, mă văd cam ca acum, preferabil cu ceva mai mult loc şi lăsând o oarecare moştenire artistică în spate.”
Iar în final cred că, cu cât ne apropiem de artă actuală cu atât mai mult ne dăm seama de o dezintegrare a formei vizuale exterioare, fiindcă arta tinde mai mult să se retragă în inconştient şi să facă apel la valorile universului interior care devin prioritare faţă de realităţile observate. Fenomenul artei actuale este acreditat de cele mai brutale şi neregulate expresii ale realităţii. În acest sens, are loc o relevare a Eului artistic şi de ce nu în cazul nostru, Eul lui Bogdan Sassu.
Sursa foto: ama