The Artist’s Way Toolkit – un refresh editorial

Deja celebra carte, ajunsă la statut de must read pentru toți cei care caută să-și acceseze potențialul creativ, The Artist’s Way, a avut parte de un refresh. Recent a apărut sub versiunea editorială a clasicului din 1992 scris de Julia Cameron.

The Artist’s Way Toolkit adună în câteva pagini filosofiile esențiale pe care Julia Cameron le-a folosit în The Artist’s Way, dar și câteva metode și practici noi. Ca și prima versiune, și Toolkit-ul se adresează în special celor care se află într-un blocaj creativ ori celor aflați la început de drum artistic. Cartea oferă soluții practice, concrete pentru canalizarea ideilor într-o formă coerentă, pe termen lung.

Morning Pages este una dintre cele mai cunoscute metode pentru scris creativ promovate de Cameron. Practic, tot ce trebuie să faci este să te trezești mai devreme decât ai face-o în mod normal și să umpli trei pagini de scris neîntrerupt. Intenția nu este de a crea rânduri cu idei bine definite, gata de a fi publicate, ci chiar, mai degrabă, paginile ar trebui să fie un stream of consciousness, un loc neîngrădit de nici un fel de rigori stilistice. Ideea din spate este de a-ți da un start creativ, fără a avea presiunea unui țel care trebuie atins. Metoda oferă claritate și poate chiar dezvălui gânduri greu de accesat într-un mediu mai organizat.

Julia Cameron are o activitate de peste trei decenii. Este, de asemenea, o scriitoare contemporană prolifică cu peste treizeci de cărți publicate Walking in This World și Finding Water sunt alte best sellers ale ei. Cameron și-a pus amprenta și în alte domenii cum ar fi teatru sau film – a contribuit atât la scenariul filmului Taxi Driver cât si al New York, New York și The Last Waltz. Lungmetrajul independent premiat God's Will a fost scris, produs și regizat de Cameron și a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Chicago.

Autoare: Ana Spânu

Previous
Previous

Galeria Catinca Tabacaru și Atelier 35, în parteneriat pentru expoziția personală a artistei Ioana Mincu

Next
Next

Biology is not faith. Lăcrămioara Grozăvescu