Trei galerii românești, la Artissima
Trei galerii românești vor participa anul acesta la cel mai important târg de artă contemporană din Italia, Artissima. Anul acesta se reunesc 193 de galerii, accentul fiind pus mai ales pe lucrările experimentale. În ediția din 2024, târgul va fi deschis publicului între 1 și 3 noiembrie, la Oval Lignotto, Torino.Pe lângă zona de târg, compusă din trei secțiuni - Main Section, pentru galeriile deja recunoscute în plan internațional, Monologue/Dialogue unde galeriile cu un puternic profil experimental vor expune unul sau doi artiști și New Entries, spațiu dedicat galeriile existente de mai puțin de 5 ani – Artissima are și trei secțiuni de artă curatoriată. Din juriu fac parte directori ai mai multor muzee europene și curatori internaționali. Prima parte a expoziției este dedicată artiștilor emergenți, Present Future; în zona Back to the Future sunt expuși pionieri ai artei experimentale, iar la Designi, după cum sugerează și numele, vor fi expuse lucrări grafice.Toate cele trei galerii românești sunt din București - IVAN, SUPRAINFINIT și SANDWICH și expun fiecare pentru secțiunea Monlogue/Dialogue, cu excepția galeriei Sandwich, care se încadrează la Main Section. Galeria Suprainfinit propune un dialog "viu" dintre artista sculptor Larisa Sitar (n. 1984) și artiștii berlinezi Peles Duo.Larisa Sitar a studiat la Facultatea de Fotografie și Imagine din cadrul Universității Naționale de Arte din București, unde a obținut un master în 2010. Lucrările sale artistice interdisciplinare abordează probleme de patrimoniu cultural, memorie și nostalgie. De câțiva ani, artista a experimentat diferite moduri plastice de utilizare a betonului în lucrările sale. Peles Duo format din Katharina Stöver (n. 1982, Germania) și Barbara Wolff (n. 1980, România), cei doi artiști au început colaborarea în 2005, în timp ce studiau la Städelschule în Frankfurt, prin deschiderea unui bar ilegal în cartierul roșu. De atunci organizează spații expoziționale în diferite locații precum Londra, Cluj, Istanbul, Los Angeles și Berlin. Anul acesta galeria IVAN prezintă publicului dialogul dintre artiștii Giulia Crețulescu (n. 1994) și Gavril Pop (n.1998). Giulia Crețulescu este absolventă a Universității Naționale de Arte din București și abordează arta polivalent, cu o fascinație pentru obiectele hibride, care, deconstruite, își pierd identitatea, devenind astfel entități disruptive; Gavril Pop (n. 1998) interesat de vizualizarea proceselor de gândire; A publicat texte critice în Revista Arta și Revista 22 iar în prezent urmează un master teoretic în domeniul curatoriatului la Facultatea de Arte și Design din Timișoara.
În cadrul Sandwich Gallery expun Daniela Pălimariu (n. 1986) și Raymonde Beraud (n. Limassol, Cipru, locuiește și lucrează în Londra, Marea Britanie).Daniela Palimariu este artistă vizuală și co-fondatoare a spațiului de artă Sandwich din București. Practica sa include medii și obiecte locuibile, instalații, evenimente publice și semi-private, care explorează și simplifică ambiguitatea relațiilor umane, nevoia de spațiu personal, joc și subversiuni zilnice.Raymonde Beraud (n. Limassol, Cipru, locuiește și lucrează în Londra, Marea Britanie) a studiat pictura la Royal College of Art și la The Slade School of Fine Art din Londra. Lucrările ei au fost expuse la Kinman Gallery NY, Nicodim LA, Cornucopia Gallery Londra, Muzeul de Artă Contemporană din Detroit, Art Dubai, printre altele. Anul 2024 a fost marcat cu prezența mai multor galerii românești la târgurile internaționale de artă contemporană. Plan B (Paris) și Catinca Tabacaru (Paris, Hong Kong) au reprezentat România la Art Basel, iar galeriile Jecza, Sandwich și 418 Gallery (România/ Germania) la Vienna Contemporary art fair. Surse: Artissima, Suprainfinit Gallery, Ivan Gallery, Sandwich Gallery, Peles Duo, Larisa Sitar, Catinca Tabacaru Gallery