O casă de bijuterii din inima capitalei devine galerie de artă pentru expoziția Golden World

Arta își dă întâlnire în același punct cu stilul și rafinamentul, în interiorul Galeriilor Sabion, o casă de bijuterii înființată în București din anul 1998. Vernisajul expoziției Golden World semnată de artista Carmen Sârbu și curatoriată de Ana Lăzărescu va avea loc joi, pe 5 decembrie, la adresa calea Victoriei nr. 68-70, în intervalul 18:30- 21:00. Expoziția poate fi vizitată până la data de 17 decembrie.

Artista empatizează și se lasă inspirată de problematicile comunităților imigrante. În același timp explorează potențialul unei lumi mai bune, având ca punct de plecare degradarea mediului înconjurător.  Golden World este titlul în antiteză dat unei societăți aflate în fază primejdioasă: "Doresc să transmit prin intermediul acestei expoziții reversul strălucirii aurului, obscuritatea, degradarea, și imensul contrast dintre acestea, contrast pe care aproape că nici nu îl mai sesizăm. Auriul este prezent în majoritatea lucrărilor din expoziție, fie că este vorba despre schlagmetal, despre pigmenți, sau despre folie de supraviețuire.  Toate aceste materiale contribuie la construirea mesajului." (Carmen Sârbu)

"Mă regăsesc foarte mult în preocupările artistei legate de natura umană, de efemerul şi de absurdul acesteia şi îmi place să văd cum explorează teme asemănătoare în pensulă, materializând idei care pe mine uneori ma copleșesc într-o cheie poetică. Carmen le transformă în artă, făcandu-le sa pară imagini dintr-un vis. Toate acestea fiind prezente şi în expoziţia "Golden World”, unde câteva dintre problematicile cele mai apăsătoare ale societăţii de consum sunt prezentate, însă fără a exista acea presiune, fără a produce anxietate." (Ana Lăzărescu)

“Încapsulând câteva dintre problematicile atât de acutprezente în cotidianul actual: problematici legate de mediul înconjurător saude situaţia precară a refugiaţilor. Carmen Sârbu creează de data aceasta o lume“de aur”, de fapt o realitate a societăţii de consum văzută prin ochii ei, iarmai apoi de noi prin pânzele şi instalaţiile prezente în această expoziţie.

Cu un total de 11 lucrări de artă, expoziţia “A Golden World” se desfăşoarăîntr-un spațiu neobişnuit: o casă de bijuterii. Vă invităm să descoperiţi felulsurprinzător prin care operele se integrează într-un altfel de mediu decât celobişnuit, experienţă care cu siguranţă va provoca publicul să iasă din zona deconfort a white cube-ului şi să păşească în acest loc atipic şi fantasmagoric.Laitmotivul auriu care se regăseşte în lucrările lui Carmen, ajută la formareaunei simbioze între cele două lumi. Prin prezenţa acestui element auriu şi mânafină a artistei se creează un sentiment de unitate între eleganţa galeriei şiîntre lucrări. Rezultatul va fi o expoziţie cu puternică încărcăturăemoțională.”

Curator: Ana Lăzarescu

Previous
Previous

GRUND. Cinci artiști, deci cinci antreprenori

Next
Next

O invitație la suprarealism prin experimente sonore cu Irinel Anghel & Aleks Gabrys. Festivalul Meridian