NELU. Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune la Festivalul Filmul de Piatra

  Nelu, scurtemtrajul realizat de Oana Bălțatu în 2023,  a obținut premiul pentru Cel mai bun film de ficțiune în cadrul festivalului Filmul de Piatra, organizat în orașul Piatra Neamț. Decernarea premiilor a avut loc, în mijlocul naturii, pe malul lacului, la Caiace.  Festivalul aflat la ediția a 15-a se organizează anual în orașul Piatra Neamț pentru realizatorii de scurtmetraj din România.Sinopsis:Holul unui bloc de apartamente este în cea mai mare parte a timpului pustiu, un loc de trecere, animat doar din când în când de câte un locatar în drum spre o altă locație sau preocutat cu diverse treburi casnice. Însă sfera privată a apartamentului are tendința să se extindă ( în prezent doar într-o manieră simbolică ) și către acest spațiu comun - plante, poze cu animale de companie, uneori o zonă de fumat. Evident că va fi greu să-ți gestionezi emoțiile atunci când haosul personal reverberează în acest loc cvasi-privat-cvasi-public.Holurile blocului devin un fel de labirint pentru Nelu, un bărbat de vârstă mijlocie, care nu mai poate intra în propriul apartament în urma unor certuri aprinse cu soția sa. 
 Distribuție:Vlad Tudor Jipa - NELU , Anca Bejenaru – Mama lui Nelu, Mihaela Rădescu - MIRUNA, Radu Zetu - ALIN, Marian Ghenea- SORIN , Vlad Lință - FIUL LUI SORIN, Alexandra Răduță - FIICA LUI NELUdirector de imagine Marius Beșu/montaj Alexandra Diaconu/sound design Andrei Boanță/o producție ArTeVezi/ regie si scenariu Oana Bălțatufilmul a fost realizat cu sprijinul FILM+Bio regizoare:Oana Bălțatu (n.1988, București): este regizoare și fotografă. În 2011 a absolvit facultatea, în cadrul Universitatea Națională de Teatru și Film (UNATC), secția Imagine de Film și Televiziune, cu scurtmetrajul Zi Festivă (regia Teodora Lascu | festivaluri : Cinemaiubit, IFF Sofia Oct 2012, FFEst Cluj Sept 2012, IPIFF Mamaia România 2011) A colaborat că Director de Imagine și Co-Regizor , alături de Simona Mantarlian la scurtmetrajul documentar  Cea mai frumoasă casa din Dor Mărunt, o poveste ce are în centru cuplu defavorizat pe punctul de a-și termina casa mult așteptată. Filmul a obținut premiul pentru Cel mai bun film documentar în cadrul galei, organizată de Fundația Soros - Open Scociety Shorts, în 2013. În 2023 a fost finalizat proiectul de scurtmetraj NELU, scris și regizat de Oana Bălțatu.
Previous
Previous

Povești de familie – o inițiativă recuperatoare și artistică a asociației Hearth s-a încheiat cu succes

Next
Next

An artist's roadmap to the notion of “intimacy”. Interview with Hana Ostan Ožbolt