Iubirea ca experiență estetică

Există oare o capacitate naturală cu privire la gusturi, fundamentală abilităţii umane de a lua hotărâri de natură morală şi estetică? Se poate ca prin educaţie sau prin rafinare, aceste gusturi să se imbunătățescă sau din contră să se înăsprescă?

Raportându-ne la esteticul extra artistic, obiectele care sunt sub judecata noastră estetică transcend de la statutul de lucruri, obiecte fără adâncime ontologică, la lucruri valorificate, transformându-se astfel în bunuri. Această transcedentă de la ontologie la axiologie are atât un suport psihic cât şi un aport ideal al conştiinţei.

Conceptul de iubire:

În primul rând ştim sigur că iubirea  nu este o trăire care poate fi controlată în mod raţional, sau de altfel în nici un mod. Nu este o datorie exprimată ca un “ jug” sau o constrângere, ci mai degrabă un anumit sentiment de libertate raportat la acel lucru, persoană, operă de artă etc, de care acest sentiment se leagă necondiţionat.

O parte a sentimentului de iubire trebuie să fie alcătuită de către un simţ estetic pe care ni-l însuşim şi îl proiectăm pe lucrul sau persoana care ne-a indus această trăire. Putem spune deci că atunci când iubim o parte din acestă stare există din simplul fapt că ne raportăm prin această prismă estetică .

Poate fi asociată o trăire atât de puternică, precum iubirea de categoriile esteticii? Scopul unei opere de artă este să exprime sentimentele autorului şi să trezească anumite stări publicului. Iubirea este un sentiment care transformă toate lucrurile în frumos pentru persoana în cauză. Acel “ceva” pe care îl iubim poate să aparţină urâtului, sau grotescului, dar pentru persoana care iubeşte este frumos.

Se poate spune chiar că este frumos pentru că este urât. Un exemplu poate fi aceasta lucrare a lui Francisc Bacon, care la prima vedere poate parea urată, dar pentru alții poate părea frumoasă.

Dar ce se poate întâmpla în  momentul când mai mulţi indivizi iubesc acelaşi obiect?  În mod evident trăirea nu este identică. Dar din moment ce, să spunem aceiaşi 3 indivizi iubesc acelaşi obiect, este clar că expresia lui diefră pentru fiecare. Această parte estetică a iubirii a transformat un  obiect în 3 obiecte diferite, cu un anumit grad de frumos pentru fiecare.

Iubirea ca evaluare:

Iubirea din punct de vedere al estimării valorii obiectului iubit poate fi înţeleasă în mod fundamental ca şi o chestiune de recunoaştere şi de reacţie într-un mod distinct faţă de valoarea obiectului iubit. Înţelegerea acestui aspect cere înţelegerea atât a naturii valorii obiectului iubit, faţă de care individual reacţionează din punct de vedere sentimental, cât şi a felului distinct de reacţie faţă de valoarea în sine pe care o reprezintă iubirea.

Iubirea independent de realitatea sa este reprezentarea în conştiinţa omului a caracteristicilor apreciate ca adevărate, armonioase, bune şi înălțătoare ale obiectului realităţii sau fiinţei percepute. În cultura antichităţii, când valorile spirituale erau concepute şi apreciate sincretic, iubirea era contopită frecvent cu binele, adevărul, frumosul şi armonia .

Această lucrare spre exemplu, ne oferă modelul frumusetii antice și armonia realizată de Antonio Canova.

Studiind legile şi categoriile artei, disciplina filosofică a esteticii se manifestă în mod experimental şi prin iubire, care poate fi considerată forma cea mai înaltă de creare şi  de receptare a frumosului, a binelui şi a tuturor virtutiilor ce se regăsesc în esenţa artei, în raporturile ei cu realitatea.

Autor Horia Mateescu