Despre Black Page Orchestra, chirurgii muzicale și operații pe corzi de pian. De vorbă cu Matthias Kranebitter

  Săptămâna trecută, între 9 - 13 noimebrie, scena de muzică nouă din România se pregătea să găzduiască unul dintre cele mai neobișnuite ansambluri internaționale: pe Black Page Orchestra.  Evenimentul intitulat SuperSonic, sub umbrela căruia ansamblul a performat, a avut loc în cadrul festivalului Meridian.  Aflat la XVII-a ediție este unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, care are loc anual în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Constanța, Ploieşti.Fondatorul ansamblului vienez Black Page Orchestra, Matthias Kranebitter, a susținut un atelier experimental despre practici în muzica nouă, premergător concertului care urma să aibă loc pe data de 11 Noiembrie, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale din BucureștiDupă ce mi-a trecut pe la urechi un eșafodaj hibrid despre Black Page Orchestra, am căutat să aflu mai multe.  Am dat peste un caz recent în care patru medici au operat pe cord deschis un pian cu coadă. Imensul patruped a suferit o intervenție chirurgicală de schimbare de paradigmă. Așa că am dat fuga să aflu ce întâmplare tragi-comică a avut loc, la sala Constantin Silvestri din cadrul Conservatorului București. Acolo l-am întâlnit pe Matthias Kranebitter, fondatorul ansamblului, care tocmai explica, cu modestie, succesul operației în cauză („101% Mind Uploading” a Elenei Rykova) pe care aveau de gând sa-l repete în ziua următoare, ziua concertului, 11 Noiembrie. La finalul workshop-ului, Matthias a oferit un interviu în exclusivitate pentru artevezi:  S-a dovedit că primul nostru program chiar a fost un program de „pagină neagră”. Așa am începutTeodor Horea: Cine e Black Page Orchestra? Știu că numele ansamblului este inspirat de piesa omonimă compusă de Frank Zappa. Te aflai deja în direcția asta a expresiei muzicale dată de Frank Zappa?Matthias Kranebitter: De fapt la bază au stat gusturile muzicale personale. Numele de „Pagina neagră” („Black Page”) a apărut în circumstanțele primului concert, al cărui program, deja stabilit, era constituit dintr-o piesă compusă de mine, o piesă a lui Alexander Schubert, mai era un compozitor japonez, Ika Akiyama – cu amândoi compozitorii am debutat în Viena-, și când m-am uitat la program gândindu-mă ce anume au ei în comun, mi-am dat seama că era vorba despre o anumită densitate, consistență a sunetului în muzica programului. Și imediat mi-a trecut prin gând că piesa lui Zappa trimite direct către ideea asta și că ar fi un nume grozav pentru ansamblu. Ansamblul tocmai fusese fondat în 2014 și nu aveam încă un nume. Așa au stat lucrurile și s-a dovedit că primul nostru program chiar a fost un program de „pagină neagră”. Așa am început. [embed]https://www.youtube.com/watch?v=71in3oDNWic&feature=emb_title[/embed] Toți au un background muzical diferit și în felul acesta am și construit ansamblul care nu e constituit din muzicieni educați strict în spiritul clasicT.H.: La început care a fost scopul ansamblului? Să creați o muzică proprie construită pe improvizație sau să reinterpretați piesele unor compozitori faimoși din muzica contemporană? În ce măsură folosiți improvizația în interpretările voastre?M.K.: Câteodată piesele cântate conțin aspecte improvizatorice. Nu este scopul nostru principal, dar este vorba și de muzicienii pe care-i avem în ansamblu, care se folosesc de improvizație. Toți au un background muzical diferit și în felul acesta am și construit ansamblul care nu e constituit din muzicieni educați strict în spiritul clasic. Vreau să spun că fiecare dintre ei stăpânește, bineînțeles, tehnica citirii clasice a unei partituri, dar au de asemenea o vastă experiență în tehnici de improvizație. În compoziția mea sunt câteva pagini în care îi las pe muzicieni liberi pentru că îi cunosc pe toți foarte bineT.H.: De exemplu, ați avut un concert în care ați interpretat Karlheinz Stockhausen....M.K.: Da, Der Mikrofonie (Microfonie). Dar este o piesă cu notații foarte stricte. În mod fundamental, suntem deschiși către improvizație, dar scopul nostru principal este să punem în scenă piese scrise, piese compuse, structurate. Dacă vorbim despre concertul de mâine de exemplu, care-i pus la punct din scurt, toate piesele sunt notate complet. În compoziția mea sunt câteva pagini în care îi las pe muzicieni liberi pentru că îi cunosc pe toți foarte bine. În ceea ce mă privește mai mult pe mine în materie de compoziție, câteodată mă lipsesc de controlul asupra anumitor aspecte în muzică pentru a obține de cealaltă parte mai multă energie din partea muzicienilor. Deci, renunț la anumite detalii scrise, notez doar tonalitatea sau uneori doar spectrul, dacă trebuie să fie înalt sau coborât ș.a.m.d., și le las libertatea, prin aceasta mică fereastră, să-și recapete energia, mai degrabă decât să le scriu fiecare notă în parte în cel mai mic detaliu. Asta ar putea să le blocheze modul în care cântă.  Avem foarte multe piese în care muzicienii nu cântă la instrumentele lor, dar folosesc alte instrumente construite, neconvenționale, sau fac roluri performativeT.H.: Care sunt influențele asupra The Black Page Orchestra legat de instrumentele folosite și combinațiile dintre acestea? Combinați instrumente clasice, deci timbruri clasice, cu aparatură electronică?M.K.: Principala direcție a ansamblului nostru este exact aceasta: de a mixa instrumente clasice, folosite de muzicieni clasici, cu extensii de material multimedia și noua tehnologie. Avem foarte multe piese în care muzicienii nu cântă la instrumentele lor, dar folosesc alte instrumente construite, neconvenționale, sau fac roluri performative. Dar când vine vorba de a ne lua angajamentul față de noi compoziții, în primul rând le aduc în atenție compozitorilor că muzicienii din ansamblu sunt experimentați și în felul ăsta și că e indicat să ne folosim și de aspectul ăsta, după cum i-a antrenat și propria lor educație. [...] Noi suntem un ansamblu care interpretează piese compuse de diverși compozitori, trebuie să menținem simplitatea pentru a fi eficiențiT.H.: Mi-am adus aminte acum de formația britanică de pop-rock The Who al cărei solist Pete Townshend pentru prima oara a combinat un clavecin cu un sintetizator, conectându-le electronic, și a obținut o textură sonoră unică, foarte interesantă, devenită celebră. Ce instrumente electronice folosiți?M.K.: Nu folosim prea multe dispozitive analog. Iau în calcul aspectul practic. Adică dacă un compozitor scrie o piesă pentru noi și cere un anumit efect analog, devine dificil să o punem în scenă. Avem desigur câteva lucruri anume care sunt imposibil de implementat digital, dar cele mai multe se întâmplă în computer: importul sunetului dinspre microfoane către computer, efecte computerizate etc. Folosim programe variate. Sunt mulți compozitori care ne-au trimis și piese care necesită programe mai vechi. În orice caz, Ableton Live este software-ul principal care ne este foarte util într-un live set. Când se folosesc instrumente analog, rezultă un sunet foarte specific. Adică atunci când o formație își cântă propria muzică și își creează propriul sunet , își obțin propria aparatură pentru acel sunet. Dar din moment ce noi suntem un ansamblu care interpretează piese compuse de diverși compozitori, trebuie să menținem simplitatea pentru a fi eficienți. De exemplu, piesa de mâine a Elenei Rykova („101% Mind Uploading, 2015) cere multe trucuri și materiale și am transportat cu trenul o cutie plină, dar în general încerc să impun limite pentru că există cazuri când programul muzical include șase-șapte piese și fiecare piesă are nevoie de o cutie completă cu echipament și atunci devine dificil.   Și avantajul pe care-l are instrumentul analog este faptul că nu are nevoie de un update permanentT.H.: Îmi dau seama că accentul trebuie pus pe obiecte și trucuri folosite în timpul performance-ului, mai mult decât pe aparatură...M.K.: Da, dar uneori aparatura este chiar necesară. La un moment dat am achiziționat un vocoder pentru a putea performa o piesă care are un anumit sunet și factura sonora este cea care creează piesa respectivă. Așa că eram nevoiți să obținem acest aparat. Și avantajul pe care-l are instrumentul analog este faptul că nu are nevoie de un update permanent. Mai sunt și alte piese pe care le cântam acum opt ani în primul nostru concert și soft-ul vechi, folosit atunci, acum nu mai face față și ne-ar crea probleme. Deci sunt avantaje și dezavantaje. În muzica mea nu încerc să evit melodia dinadins. Dar pentru mine trebuie să împlinească o anumită idee pe care vreau să o transmitT.H.: După cum cineva se poate delecta și cu o muzică foarte abstractă, non-figurativă, unde te situezi vizavi de melodie în creația ta muzicală? Te îndepărtezi de ea sau încerci să o descoperi sculptând adânc în sunetul unei construcții consistente brute?M.K.: Acum întrebarea asta îmi este adresată mie în calitate de compozitor. Noțiunea de melodie are nevoie de o definiție strictă. O melodie poate fi construită din orice, chiar și din lătratul câinelui de afară. În muzica mea nu încerc să evit melodia dinadins. Dar pentru mine trebuie să împlinească o anumită idee pe care vreau să o transmit. Dacă iau în calcul piesele de astăzi prezentate, într-o piesă de orchestră există o melodie foarte cheesy care apare în această parte instrumental-ambientală (music beds); un fel de citare, dar nu e o citare, e totuși compusă. Iar aici a făcut sens să existe o melodie distinctă. Îmi amintesc când am compus-o că mi-a rămas în minte pentru ceva timp. Aș spune că depinde de contextul, starea în care mă aflu în momentul în care compun. Dar nu e ceva cu care aș începe o compoziție ca prim nivel, nu voi încerca să găsesc o melodie pentru a face o piesa nouă din ea. Nu e modul meu de abordare în compoziție. Mai întâi trei indivizi umblă, precum medicii de interne, cu halat și mască, în măruntaiele pianului. Ca și când ai vedea rezonanțele interioare ale materiei percutate. Apoi intră formația într-o suită simfonică, dar altfel. Totul e rezultat din perfomarea instrumentelor, dar acustică în sensul că fiecărui instrumentist i se aude respirația, nu intră în umbra instrumentelor ca în orchestra clasică. Destul de teatral în sensul că mimează un dialog viu - (testimonial din cadrul concertului, Cercul Memoria Prezentului) [video width="640" height="352" mp4="https://artevezi.com/wp-content/uploads/2022/11/VID-20221114-WA0032.mp4" poster="https://artevezi.com/wp-content/uploads/2022/11/315637036_119995527575058_6302624866016098520_n.jpg"][/video]