Beatrice Boban: Custode al Bienalei de Artă din Veneția(2017): “Studiul imaginii necesită o abordare interdisciplinară”

Beaux-Arts-Enthusiast este răspunsul lui Beatrice la întrebarea-cum se descrie în trei cuvinte-iar dacă entuziasmul este instrumentul principal  prin care își menține viu interesul pentru artă, mai departe este vorba doar  despre studiul aprofundat pe “buchea” cărților de specialitate.

Beatrice Boban este absolventă a Universității Naționale de Arte(UNArte) din București, iar în prezent, urmează programul de masterat  al  Centrului de Excelență în Studiul Imaginii(CESI), din cadrul Universității din Bucuresti.

In anul 2017 a experimentat postul de custode al Bienalei din Veneția, mai exact al Pavilionului de Artă Românească unde au fost expuse lucrările artistei Geta Brătescu.

Despre entuziasmul ei pentru artă și experiența de custode în cadrul Bienalei din Veneția ne vorbește într-un dialog deschis pentru ArTeVezi:

E.G.: Care este cea mai scurtă descriere a ta în cuvinte ?

B.B.: Beaux-Arts-Enthusiast

E.G.: Ai absolvit Universitatea Naţională de Arte(UNArte) cu tema de licenţă: “Botticelli şi Dante. Un dialog între două arte. Ilustrațiile lui Sandro Botticelli la Divina  Commedia”. Ce te-a atras cel mai mult la artistul renascentist Botticelli ?

B.B.: Am plecat de la dialogul dintre text și imagine în arta Renașterii din Quattrocento. Cercetarea mea a constat în studiul ilustrațiilor lui Sandro Botticelli la Divina Commedia și m-am concentrat asupra Infernului și topografiei acestuia. Am luat în considerare, pe de o parte, preocuparea intensă a artistului pentru Dante, atestată de surse timpurii, precum şi de unele dintre picturile sale, și pe de alta parte propria cultură literală și intelectuală a artistului, cu precădere interesul lui îndelungat ca cititor, exeget și artist pentru Divina Commedia lui Dante.

Ilustrarea poemului dantesc a fost cel mai ambițios proiect al lui Botticelli. Dacă ar fi reușit să-l finalizeze, somptuosul manuscris ar fi conținut ilustrații pentru fiecare cânt din Divina Commedia și ar fi rivalizat cu Primavera. Mai mult, ar fi fost singurul manuscris ilustrat al poemului dantesc realizat de către un artist florentin de prim rang în Quattrocento. Ilustrațiile lui Botticelli la Divina Commedia reprezintă structura fiecărei lumi a cosmosului lui Dante cu o fidelitate fără precedent.

   E.G.: Cât de important este studiul  Renaşterii  în contextul artei contemporane?

 B.B.:Erudiția este importantă. Studiul este important.  O cultură solidă a istoriei și teoriei artei conturează un discurs pertinent și informat. Și e nevoie de acest tip de discurs acum. Prea multe voci care vorbesc și nu spun nimic. Prea multe discursuri goale de conținut ascunse în spatele unor unități frazeologice  cu pretenții.

E.G.: Care sunt cele mai importante instrumente pe care ar trebui să le aibă un teoretician în studiul imaginii?

B.B.: Cred că mai mult decât în orice alt domeniu, studiul imaginii necesită o abordare interdisciplinară. Această interdisciplinaritate impune o cercetare din perspectiva comunicării vizuale, a filosofiei artei, esteticii, semioticii, istoriei și teoriei artei, literaturii și arhitecturii.

E.G.: Care au fost responsabilităţile pe care le-ai avut  în cadrul Bienalei din Veneţia şi cum ai reuşit să rezişti factorilor de stres la care ai fost expusă(dacă au existat)?

B.B.: Am mai spus acest lucru, dar îmi place să-l repet: experiența de custode al Bienalei de Artă de la Veneția a fost una dintre cele mai complete și mai emoționante de până acum. Rolul custodelui este unul esențial, pot afirma acum după efectuarea celor două stagii de anul acesta. Discursul custodelui acționează ca o punte între vizitatori și expoziție. O prezentare a expoziției, informată și entuziastă ghidează vizitatorii în propria lui călătorie de descoperire sau chiar aprofundare a artei contemporane. Copleșitor, nu? Să simți că imaginea artistului, a Pavilionului și a artei contemporane din România par să depindă de tine. Simți această responsabilitate cu fiecare discurs pe care îl conturezi. Disponibilitatea, entuziasmul și buna cunoaștere a conceptului curatorial, a creației artistice a artistului și a artei contemporane din România și nu numai sunt obligatorii. Poate că sună abrupt termenul de obligatoriu, dar nu este. Consider că sarcinile unui custode nu pot rezuma la  simpla supraveghere a spațiului expozițional, pentru acest lucru există în Bienală, echipele de securitate, extrem de eficiente și de bine pregătite.

   

E.G.: Ce surse online accesezi pentru a rămâne updatată cu noile informații din domeniul artistic?

B.B.: Sunt șoarece de bibliotecă. Îmi place să deschid cartea, să ating paginile și să ronțăi în liniște literă după literă, cuvânt după cuvânt. Biblioteca Centrală Universitară, Colegiul Noua Europă, Biblioteca Națională sunt locurile în care studiez. Desigur, în domeniul istoriei și teoriei artei, articolele academice sunt o sursă importantă pentru cercetare. Pentru a le accesa, folosesc în mod constant JStor și EBSCO.

E.G.: Ce nu trebuie să lipsească din practica unui teoretician al artelor, pentru a rămâne updatat cu noile schimbări în societatea artei contemporane ?

În contextul actual, în care toată lumea scrie despre orice,  specializarea ar trebui să își revendice locul de onoare. Spre exemplu, cineva care studiază arta medievală, ar trebui să aprofundeze acel domeniu și să ajungă la performanță.  Tendința de a fi buni în toate, acel “merge și așa”, ar trebui să dispară din vocabularul limbii române. În spațiul vest-european, să nu mai amintim de Statele Unite ale Americii, specializarea este extrem de importantă.Pentru fiecare specializare, fie că vorbim de arta medievală, arta Renașterii, Modernism sau artă contemporană, update-ul este același, în mare măsură: ultimele teorii din domeniu, participări la conferințe, colocvii de specialitate, schimb de experiență, muzee, galerii de artă etc.

E.G.: Ştim deja că sunt dezbateri continue pe tema frumuseţii, însă ce definiţie îi dai tu, frumosului, mai ales atunci când îl asociezi cu producţia  artistică contemporană ?

 B.B.: O întrebare-capcană.  Pe cine să citez? O definiție a frumosului. Cred că în acest moment discursul s-a distanțat de conceptul de frumos stricto sensu. Și când spun stricto sensu, ma refer la teoriile estetice deja cunoscute și studiate de amândouă. De asemenea, nu cred că e posibilă nici o definiție sensu lato; și asta se întâmplă pentru că în acest moment vorbim de noi categorii estetice sau chiar non-estetice/anti-estetice. Personal, consider că o lucrare de artă contemporană trece testul “frumosului” în momentul în care propune un dialog cu privitorul; un dialog care nu are suportul unei estetici familiare privitorului. Aici intervine o dublă capcană, cum o numesc eu: “măiestria” artistului și “măiestria” privitorului (și aici exclud istorici sau teoreticieni ai artelor); acea “măiestrie” care nu mai are legătură cu dalta sau cu pensula, pe de o parte, sau cu “îmi place” sau “nu îmi place” pe de altă parte.  Arta contemporană are nevoie de doi interlocutori cu o cultură solidă, într-un cuvânt cunoaștere.  De asemenea, extrem de importantă este disponibilitatea noastră de a ne lăsa descoperiți, de a ne întreba și de a întreba. E greu, dar în fața unei lucrări de artă contemporană trebuie să fii pregătit pentru a-ți pune întrebări, de a fi vulnerabil.

.E.G.: Care este  ultima lucrare de artă pe care ai văzut-o şi ţi-a atras atenţia în mod deosebit? De ce ?

B.B.: A fost o expoziție în Veneția, la Colecția de artă Peggy Guggenheim, și anume Mark Tobey: Threading Light/Luce filante. Expoziția a avut loc între 6 mai și 10 septembrie 2017 și a fost curatoriată de Debra Bricker Balken.  A fost unul dintre cele mai bune discursuri curatoriale ale anului, desigur din punctul meu de vedere; o retrospectivă prin care curatoarea a conturat evoluția stilului inovator al artistului. Întâlnirea cu scrittura bianca mi-a reconfirmat traseul academic pe care vreau sa-l urmez.

  

                Interviu realizat de Elena Ghițoiu