4 muzee din București găzduiesc 4 instalații realizate de tineri refugiați din Ucraina

4 muzee din București găzduiesc și expun până în luna martie 2023, 4 monumente realizate de adolescenți ucraineni în colaborare cu artiști români. Programul intitulat Open Museums Open Hearts sub umbrela căruia acestea au fost create, a fost lansat pe 20 iunie 2022, de Ziua mondială a refugiatului și a fost implementat de Asociația Culturală Câte-n lună și-n mansardă în parteneriat cu: Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Municipiului București și Muzeul Național al Literaturii Române.Monumentele au putut fi văzute în premieră în cadrul unui tur care a avut loc sâmbătă, 28 ianuarie 2023. Constituite în jurul proiectului „Rădăcini și visuri” propus de artista Ana Petrovici-Popescu; instalațiile sunt amplasate în prezent în curțile sau în interiorul celor patru muzee partenere.   Monumentele de tip instalație au fost realizat cu sprijinul artiștilor români și conțin mesaje înălțătoare, care au ca scop încurajarea populațiilor afectate în urma războiului și nu numai. „Să nu încetăm vreodată să visăm” este unul dintre aceste mesaje codificate în lucrarea The Soul of the Mystical Nature (Muzeul Național al Țăranului Român) - o sculptură colectivă realizată de tinerii ucraineni alături de artiștii: Ana Petrovici-Popescu, Adrian Piorescu și Florin Zhu. În continuare, celelalte lucrări se intitulează pe rând: The House of Hearts (Palatul Suțu) și The Diary of the Future: Dear Ukraine (Muzeul Literaturii Române) sunt realizate sub ocrotirea artiștilor Ovidiu Toader și Ioana Stelea.La Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, împreună cu artista Raluca Băjenaru, adolescenții ucraineni au imaginat în al patrulea monument o lume aducătoare de lumină sub forma unor planete care reprezintă viitorul omului contemporan și al generațiilor viitoare.  Întâlnirea cu publicul a fost urmarea unui șir lung de evenimente care s-au materializat în proiecții de filme și ateliere de creație non-formală. Proiectul a fost conceput cu scopul de a susține nevoile reale ale adolescenților ucraineni prin cultură și prin crearea unei rețele de sprijin. Până în prezent, peste 300 de adolescenți ucraineni au participat la programele de educație non-formală și de recreere în cadrul proiectului Open Museums Open Hearts în perioada iunie 2022 –ianuarie 2023. Dintre activitățile organizate în cadrul celor patru muzee, se numără proiecții la Cinema Muzeul Țăranului a două filme ucrainene – Stop Zemlia, în regia Katerynei Gornostai, și documentarul Ivan's Land, realizat de Andrii Lysetsky, ambele câștigătoare a numeroase premii internaționale, precum și 17 ateliere de introspecție urbană, de jocuri și animație socio-educativă, ateliere de teatru de umbre și de păpuși, atelier de modelaj în lut, de pictură pe sticlă, atelier de storytelling și ateliere de realizare a hărților, realizate de 9 educatori culturali și artiști români, dar și de origine ucraineană."În anul 2023, proiectul continuă cu realizarea unui ghid de bune practici pentru muzeele care doresc să sprijine comunitatea ucraineană și trei expoziții care vor fi realizate în echipe mixte de tineri ucraineni și români", declară Elena Dobre, specialist comunicare și unul din fondatorii ArtCrawl. Proiectul este finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, proiectul Open Museums Open Hearts își propune integrarea comunitară prin cultură și crearea unei rețele de sprijin reciproc, atât pentru tinerii cu vârste între 12 și 18 ani, cât și pentru artiștii și operatorii culturali ucraineni, prin derularea unor programe culturale și de educație non-formală.Contact presă: Elena Dobre, Specialist comunicare – elena.dobre.life@gmail.cmFoto Credit: Cristian Melenciuc Autor: Elena Ghițoiu  

Previous
Previous

Tată și fiu, Ilie Rusu și Constantin Rusu, expun la galeria Galateea

Next
Next

Expoziția BACK TO WHERE IT ALL BEGAN din cadrul programului Accelerator se deschide pe 10 februarie la Gaep