Alexandrei Petranaki. Arhiva intimă alcătuiește obiectul de artă

Un secret care devine o umbră, o scrisoare compromițătoare găsită la întâmplare, o plimbare de conștientizare printre Rinocerii lui Eugen Ionescu și o călătorie în căutarea timpului pierdut. Acceptăm invitația de a păși în microuniversul mistic al artistei Alexandrei Petranaki pe care ne invită să îl descoperim cu toată inima și cu toate…simțurile.

Statutul artistic al Alexandrei Petranaki este unul foarte particular și interesant. În condițiile în care și-a început activitatea artistică abia acum 7 ani, lucrările pe care le-a prezentat în expozițiile colective se remarcă și dezvăluie o artistă cu experiență, înzestrată cu perspicacitate și cunoștințe teoretice demonstrate la fiecare dintre aceste lucrări. Petranaki consideră fiecare participare la o expoziție colectivă ca pe o expoziție personală la scară mică. Privitorul însă, pare că nu este impresionat doar de dimensiunea concretă a lucrărilor sale. În cadrul fiecărui proiect, artista abordează o problematică specifică, o propunere completă. În pofida referințelor filosofice, literare sau din domeniul istoriei artei, ea reușește să creeze legături cu un public neavizat al artelor plastice. Astfel, Alexandra propune instalații în care publicul este implicat, în mod discret. Drumul către descoperirea lucrării prezintă un început, un punct de mijloc și un sfârșit – un parcurs conceput de artistă în scopul introspecției și redefinirii atât pentru ea însăși, cât și pentru public.

 

 

 

Creația sa a atras foarte repede atenția curatorilor de expoziții. Din 2015, Petranaki este foarte activă pe scena contemporană elenă. Pentru că a dezvoltat un limbaj foarte personal, ea se concentrează în principal asupra explorării gândirii filosofice și a arhivelor. Principalele caracteristici ale creației sale sunt un amestec de simțuri auditive și olfactive în cadrul creației de instalații multisenzoriale, expresie a preocupărilor interioare foarte profunde și chestionarea problemelor de formare identitară.Este interesată în mod special de relația dintre artă și filosofie din perspectiva creăriiunui spațiu comun de unde este adesea scos un dispozitiv de psihanaliză care stimulează esența unor evenimente traumatizante. Precizează că, «mai cu seamă în lucrările experimentale, o carte de literatură poate fi pentru ea un interlocutor important care o ajută să-și consolideze empatia »..

 

 

Lucrările ei realizate între 2015-2017 ne dezvăluie un interes pentru filozofie și literatură și pe de altă parte o predispoziție de a aprofunda cercetările pe diferite surse de arhive. În lucrarea Not Now Marcel, materialul de arhivă este parte integrantă a instalației. Grație expunerii publice a acestor documente care au legătură cu viața privată, creația sa permite elaborarea unor concluzii pentru un viitor mai uman, nu doar prin ochii imaginației autorului, ci și prin intermediul unor elemente tangibile, „dovezi” ale poveștilor personale care, odată publicate au puterea unei spontaneități universale.

 

 

 

«Lucrarea vorbește în principal despre cum secretul devine câteodată umbra noastră, un element traumatic, surpriza celor apropiați atunci când descoperă fața noastră necunoscută, o fațetă care nu le este familiară, un punct vulnerabil, diversitatea noastră, dorințele noastre ascunse, poate chiar nesatisfăcute, agonia unei decizii pentru un drum fără întoarcere, granițele dintre adevărat și fals”.

 

 

Instalația Not now Marcel…  este inspirată din opera lui Marcel Proust, „În căutarea timpului pierdut”, de Marcel Proust.  Această operă experimentală de dimensiuni monumentale, Petranaki a fost prezentată publicului în 2015. Este vorba despre o instalație video de proporții.  O construcție metalică ce definește, atât la propriu, cât și la figurat, dimensiunile spațio-temporale ale proiectului, de care spectatorul se împiedică. Parcursul acesteia este magistral conceput pentru a-l transporta progresiv pe privitor la punctele-stație ale unei narațiuni confesionale, oferindu-i triggerul, dar și cadrul spațio- temporal ale unei introspecții personale și ale unei rătăciri pe tărâmurile lăuntrice. Schela sugerează închisoarea limitelor noastre, dar și o promisiune de fericire adesea sterilă, în contrast cu aspectul găurit care evită izolarea și permite contactul cu ceilalți.

Vă propunem o vizită de la distanță pe canalul de Youtube al artistei:

 

 

Mediul sumbru este de asemenea un „ingredient” necesar pentru a sublinia necunoscutul. Alienarea misterioasă a penumbrei găsește un loc comun în caracterul necunoscut al fațetei noastre inconștiente. Un exemplu tipic al unei astfel de alegeri este proiectul Give me more (2016). Perioada creativă a artistei începând cu anul 2018 cuprinde instalații axate pe problematici  de gen, identitate și empatie socială. În aceste creații, ea păstrează ca punct de referință poveștile și experiențele personale. Nevoia de a găsi un interlocutor în fața spectatorilor este mai bine exprimată în piesa Because I want you to know (2019). Cu această lucrare se încheie un ciclu: de la calea solitară până la labirintul instalației Not now Marcel (2015); spectatorul de la Because I want you to know o regăsește pe Anta care îl așteaptă așezată la finele parcursului său. Începând de aici, labirintul ia forma sălilor întunecate într-o lucrare care abordează percepția stereotipă în jurul sexualității care este în continuare un subiect tabu, din punct de vedere social. Artista ne mărturisește că de la idee până la realizarea proiectului a fost un drum lung:

„Mi-a plăcut foarte mult să lucrez la acest proiect și tocmai de aceea deciziile au fost dificile. Tot ceea ce gândeam și discutam cu prieteni sau cu profesori nu ajungea să mă satisfacă. În final, nu după mult timp, am ajuns la concluzia că alegerea mea ar trebui să fie pur autentică și în același timp „bogată/coaptă” pentru a-l fascina narativ pe vizitator. Astfel, m-am orientat spre implicarea practicilor mele vizuale preferate ce au caracterizat creațiile anterioare și cu ajutorul cărora experimentasem înainte. Consideram că, din motive diferite, fiecare avea un rol esențial și în același timp o seducție profundă pentru expresia personală. Mă refer la instalație în sensul unui microunivers în care vizitatorul se poate plimba și resimți jocul simțurilor, elementul negru, sumbru și lumina difuză, o cvasi punere în scenă, arhiva artistică precum și prezența mea în interiorul instalației au fost condiții care mi-au oferit o încântare și o satisfacție profunde. Până acum, îmi doream deseori să fiu aproape de spectatori, dar pentru prima oară aș îndrăzni să abordez această performanță” Alexandrei Petranki

De fapt, această lucrare spune o poveste intimă și reală din viața de familie a Alexandrei. Mai exact, cea a unei scrisori din care reiese o invitație erotică adresată tatălui său de către un alt bărbat, scrisoare pe care artista a descoperit-o, din întâmplare, într-o zi când făcea ordine prin mansardă. Această scrisoare a fost sursa de inspirație pentru construirea acestui microunivers despre care vorbește Alexandra. Această scrisoare este dezvăluită fiecărui spectator la sfârșitul parcursului prin instalație, pentru a păși din planul personal în cel universal.”

 

Absolventă în 2015 a Universității de Arte Frumoase de la Atena și în 2018 a Masterului din cadrul aceluiași departament universitar, ea își continuă astăzi parcursul academic și artistic în calitate de doctorand.

Foto Credit: Evi Tsoutsoura, Vasilis Mantzouris